← România

HOTĂRÂRE nr. 944 din 28 septembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 lit. q) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare Program de iarnă, prevăzut în anexa nr.

  1. Articolul 2 Autorităţile administraţiei publice cuprinse în lista prevăzută în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile Programului de iarnă. Articolul 3 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Ion Ariton Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 28 septembrie
  2. Nr.
  3. Anexa 1 PROGRAMUL DE IARNĂ ÎN DOMENIUL ENERGETIC pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 - sinteză - Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare Program de iarnă, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electrică şi termică al ţării în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţă în alimentare şi funcţionare sigură şi stabilă a Sistemului Electroenergetic Naţional. Documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat după declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama totodată de dimensionarea corespunzătoare şi, în acelaşi timp, necesară a stocurilor la data de 1 octombrie
  4. În acest sens a fost analizată şi perioada 1 iulie-1 octombrie, ca perioadă de racord. La energia electrică, pentru perioada octombrie 2011 - martie 2012, luându-se în considerare prognoza evoluţiei economiei româneşti, precum şi rezultatele înregistrate în intervalul corespunzător iernii 2010-2011, s-a prevăzut o creştere a consumului cu o medie de circa 3,5% faţă de realizările perioadei similare a anului trecut. În aceste condiţii, cantităţile de cărbune prevăzute în balanţa de combustibil pot fi considerate suficiente, putându-se lua măsuri suplimentare de protejare a lacurilor, dacă situaţia o va impune. Datorită prognozei hidrologice rezervate pentru finele trimestrului II al anului 2011, au fost luate deja măsuri în acest sens. A. Perioada de racord şi pregătire a Programului de iarnă, 1 iulie-30 septembrie 2011
  5. Prevederi globale privind balanţele de energie electrică şi termică În această perioadă se prevede o producţie de energie electrică de cca 12.133 mii MWh şi de cca 1.878 mii Gcal energie termică.
  6. Prevederi globale privind balanţele de achiziţie, consum şi stocuri de combustibili Pentru satisfacerea cererii de resurse în vederea realizării cantităţilor de energie electrică şi termică prognozate, precum şi pentru constituirea stocurilor la 1 octombrie 2011, se prevăd următoarele: Stocurile minime necesar a fi constituite la 1 octombrie 2011, pentru buna desfăşurare a activităţii odată cu începerea sezonului rece, urmează a fi următoarele: B. Perioada programului de iarnă, 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012
  7. Prevederi globale privind balanţele de energie electrică şi termică 1.
  8. Balanţa producţie-consum de energie electrică a ţării Cantităţile de cărbune prevăzute în balanţa de combustibil pot fi considerate suficiente, acestea fiind rezultatul unei prognoze hidrologice rezervate. Totodată, se poate remarca existenţa unor capacităţi disponibile care ar putea fi pornite în cazul în care situaţia o va cere. 1.
  9. Balanţa de energie termică a principalilor furnizori de căldură În cazul energiei termice, estimările primite din partea centralelor care furnizează agent termic populaţiei acoperă un consum mediu de energie termică de 14.324 mil. Gcal.
  10. Prevederi globale privind balanţele de achiziţie, consum şi stocuri de combustibili Având în vedere stocurile prognozate a fi constituite la 1 octombrie 2011, precum şi cantităţile de energie electrică şi energie termică prognozate a fi produse în intervalul octombrie 2011-martie 2012, de 34 TWh şi, respectiv 14.324 Tcal, achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili la finele lunilor de analiză se prevăd a fi după cum urmează:
  11. Prevederi privind variaţia stocului de apă Acest scenariu este orientativ şi el va putea suferi corecturi în funcţie de cerinţele de asigurare a securităţii în exploatare şi stabilităţii în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional. Pentru o funcţionare eficientă a producătorilor implicaţi în asigurarea cererii de consum, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va lua măsurile care se impun pentru funcţionarea corelată şi armonizată a pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, astfel încât producătorii de energie electrică şi termică să nu înregistreze pierderi cauzate de disfuncţionalităţi ale acestora. În vederea realizării unui flux normal de combustibili pentru constituirea stocurilor necesare la 1 octombrie 2011 şi, în continuare, pe toată perioada de iarnă, se impun măsuri adecvate în ceea ce priveşte contractarea şi transportul combustibililor. De asemenea, trebuie avută în vedere reconstituirea stocurilor Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale ca urmare a împrumuturilor de care au beneficiat unii operatori economici, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2010 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru unii operatori economici, precum şi prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru unii operatori economici aprobată prin Legea nr. 23/
  12. Unii operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi unele centrale termice şi electrice de termoficare din administrarea consiliilor judeţene şi locale trebuie să restituie 1.687 mii tone de cărbune energetic şi 178,9 mii tone de păcură. Totodată, pentru buna desfăşurare a activităţii, trebuie întocmite, la timp, formele necesare scoaterii din rezerva de stat a cantităţilor de combustibili necesare trecerii în bune condiţii a iernii. În situaţia înregistrării unui consum maximal de cărbune, în limita capacităţilor de depozitare şi corelat cu cantităţile de huilă ce urmează să fie livrate de către Compania Naţională a Huilei - S.A., conform contractelor, se va face o analiză privind oportunitatea unor eventuale achiziţii de huilă din import, doar în situaţia în care cantitatea şi calitatea cărbunelui livrat nu asigură o funcţionare corespunzătoare a centralelor Deva şi Paroşeni.
  13. Finanţarea Programului de iarnă Necesarul total de finanţare a Programului de iarnă 2011-2012, pentru achiziţia de combustibili, se prezintă după cum urmează: S-au considerat: - 1 USD = 3,0 RON; - Pentru trimestrul IV din 2011: Pentru un dozaj de gaze naturale din import de 35% ● 466 USD/1.000 Nmc gaze naturale (achiziţie + transport + distribuţie) ● 667 USD/t păcură; - pentru trimestrul I din 2012: Pentru un dozaj de gaze naturale din import de 42% ● 498 USD/1.000 Nmc gaze naturale (achiziţie + transport + distribuţie) ● 700 USD/t păcură.
  14. Programele de reparaţii În vederea asigurării unei fiabilităţi superioare, îmbunătăţirii performanţelor tehnice ale echipamentelor şi reducerii consumurilor specifice, operatorii din sectorul energetic au început pregătirile pentru iarna 2011-2012 prin elaborarea unor programe de reparaţii, care prevăd activităţi corespunzătoare specificului de activitate, unele fiind deja în curs de realizare. În cadrul lucrărilor de mentenanţă preventivă şi corectivă, programul de reparaţii cuprinde un ansamblu de activităţi tehnice şi organizatorice ce se execută în instalaţiile energetice şi componentele acestora, aflate în exploatare, în vederea menţinerii şi reabilitării capacităţilor, pentru a-şi îndeplini funcţia pentru care au fost proiectate, prin înlocuirea elementelor defecte sau uzate. Valoarea totală preliminată a lucrărilor de reparaţii necesare pentru iarna 2011-2012 este de cca 485 mil. lei, conform tabelului următor: Programarea reparaţiilor va putea suferi unele modificări în raport cu cerinţa Dispeceratului Energetic Naţional privind acoperirea curbei de sarcină pe anumite perioade, precum şi datorită unor întârzieri ce pot apărea ca urmare a constatării unor probleme suplimentare cu ocazia demontării instalaţiilor.
  15. Urmărirea derulării programului de iarnă În vederea ducerii la îndeplinire a sarcinilor reieşite din Programul de iarnă, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri va emite, după aprobarea prezentului program de iarnă, un ordin prin care va fi numit Comandamentul de iarnă, condus de secretarul de stat coordonator al sectorului energiei electrice din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Comandamentul de iarnă va avea în componenţă factori de decizie din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al operatorilor economici din sectoarele energie, petrol şi gaze, participanţi la realizarea Programului de iarnă. Comandamentul de iarnă va urmări şi analiza stadiul îndeplinirii sarcinilor rezultate din Programul de iarnă 2011-2012 şi va lua măsuri operative în situaţia neîndeplinirii acestora. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va prezenta Guvernului scurte informări asupra realizării programului sus-menţionat ori de câte ori situaţia o va impune. Pentru coordonarea acţiunilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi pentru rezolvarea problemelor ce nu pot fi soluţionate în cadrul Comandamentului de iarnă, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri va numi, prin ordin, un comitet interministerial, în a cărui componenţă vor fi numiţi secretarii de stat din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii în urmărirea funcţionării operatorilor economici pe perioada de iarnă, precum şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Anexa 2 LISTA autorităţilor administraţiei publice care vor duce la îndeplinire Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2011-31 martie 2012 - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Ministerul Administraţiei şi Internelor - consiliile locale şi/sau judeţene implicate ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.