HOTĂRÂRE nr. 1.338 din 27 septembrie 2006 privind suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru instituţiile prefectului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 285 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 20 "Bunuri şi servicii", în vederea finanţării acţiunii de evaluare naţională a instituţiilor/unităţilor care ocrotesc copii cu dizabilităţi, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2006. Articolul 3 Ministerul Administraţiei şi Internelor răspunde de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu dispoziţiile legale. Articolul 4 Cu sumele rămase neutilizate până la data de 10 decembrie 2006, la propunerea ordonatorului principal de credite, se reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 27 septembrie 2006. Nr. 1.338. Anexa ----