HOTĂRÂRE nr. 14 din 10 februarie 2015 privind încuviinţarea arestării preventive a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 10 februarie 2015 Având în vedere solicitarea ministrului justiţiei, domnul Robert Marius Cazanciuc, de încuviinţare a arestării preventive a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea, prin înlocuirea controlului judiciar dispus în data de 29 ianuarie 2015, în Dosarul nr. 880/P/2014, transmisă Camerei Deputaţilor cu Adresa nr. 2/10.547/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 72 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, ale art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Camera Deputaţilor încuviinţează arestarea preventivă a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea prin înlocuirea controlului judiciar dispus în data de 29 ianuarie 2015 în Dosarul nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 februarie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA Bucureşti, 10 februarie 2015. Nr. 14. --------