HOTĂRÎREA nr. 88 din 31 ianuarie 1991 pentru stabilirea unor măsuri privind vînzarea locuinţelor construite din fondurile statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 4 februarie 1991 În scopul sprijinirii acţiunii de vînzare a locuinţelor construite din fondurile statului şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care solicită cumpărarea acestora, pe care le deţin în calitate de chiriaşi, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Prefecturile judeţene şi Primăria municipiului Bucureşti, prin întreprinderile pentru vînzarea locuinţelor şi oficiile specializate, precum şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni, vor lua măsurile necesare pentru ca stabilirea preţului locuinţelor construite din fondurile statului, care se vînd cetăţenilor ce le deţin în calitate de chiriaşi, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990, precum şi întocmirea tuturor formelor, inclusiv încheierea contractului de vînzare-cumpărare, să se finalizeze în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererilor de cumpărare şi, respectiv, 15 zile de la înregistrarea cererilor de credit. Cererile depuse pînă la data prezentei hotărîri vor fi soluţionate în termen de cel mult 90 de zile de la data acesteia. Articolul 2 Preţurile de vînzare către populaţie se stabilesc potrivit prevederilor anexelor nr. 1 şi 2 la Decretul-lege nr. 61/1990, calculele urmînd a se face pe baza evidentelor care au fost avute în vedere la determinarea chiriei. Articolul 3 Părţile contractante au dreptul ca în termen de 30 de zile de la încheierea contractului de vînzare-cumpărare să solicite verificarea suprafeţelor care au fost avute în vedere la stabilirea preţului potrivit acestui contract. Eventualele diferenţe rezultate din aplicarea alin. 1 vor fi regularizate în mod corespunzător prin depunerea sau restituirea acestora, după caz. Articolul 4 Nerespectarea termenelor prevăzute la art. 1 atrage răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN ---------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.