HOTĂRÂRE nr. 1.289 din 24 octombrie 2007 privind aprobarea efectuării unor cheltuieli din bugetul asigurărilor sociale de stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 30 octombrie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2007 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC
(1)Din bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, aprobat prin Legea nr. 487/2006 şi rectificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/2007 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2007, se vor finanţa cheltuielile pentru informarea şi consultarea pensionarilor sistemului public de pensii, în limita sumei de 4 milioane lei. ...
(2)Până la data de 15 ianuarie 2008, opiniile şi propunerile pensionarilor, cuprinse în chestionare, vor fi centralizate de casele judeţene de pensii, urmând ca, pe baza acestor centralizări, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale să prezinte un raport Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. ...
(3)În baza raportului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse va prezenta Guvernului propuneri de restructurare şi optimizare a activităţii acestei instituţii, în concordanţă cu propunerile pensionarilor. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 24 octombrie 2007. Nr. 1.289. ------