HOTĂRÂRE nr. 34 din 6 decembrie 2006 privind instituirea Comisiei de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 11 decembrie 2006 În temeiul prevederilor art. 64 alin.
(4)din Constituţia României şi ale art. 73-79 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se instituie Comisia de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului, denumită în continuare Comisia de anchetă, care să verifice situaţia de criză creată în Sistemul Energetic Naţional, analiza domeniului energetic având în vedere implicaţiile privind siguranţa în funcţionarea sistemului energetic, precum şi necesitatea promovării unei strategii postaderare în domeniul energetic conformă cu strategia unică pentru o dezvoltare durabilă, competitivă şi sigură în domeniul energetic, în plan european. Articolul 2
(1)Comisia de anchetă este formată din 15 membri, conform configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, şi are un birou compus din preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 2 secretari. Comisia îşi va desfăşura activitatea în prezenţa majorităţii membrilor săi. ...
(2)Componenţa nominală a Comisiei de anchetă şi cea a biroului său sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ... Articolul 3 În condiţiile în care unul dintre membrii Comisiei de anchetă se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor. Articolul 4 Convocarea şedinţelor Comisiei de anchetă se face, cu cel puţin 24 de ore înainte de data stabilită, de către preşedintele comisiei sau, în lipsa acestuia, de un vicepreşedinte care îl înlocuieşte. Articolul 5 Detaliile privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de anchetă vor fi cuprinse într-un regulament propriu, elaborat şi prezentat Biroului permanent în termen de 5 zile de la constituirea acesteia. Articolul 6 Împiedicarea, în orice fel, a Comisiei de anchetă în îndeplinirea atribuţiilor sale se sancţionează potrivit legii penale. Articolul 7
(1)Comisia de anchetă poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii Comisiei de anchetă. ...
(2)La cererea Comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte fapte sau împrejurări în legătură cu situaţiile semnalate este obligată să le aducă la cunoştinţă ori să le înfăţişeze. Instituţiile sau autorităţile cu atribuţii referitoare la faptele înfăţişate sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă în termenul stabilit de aceasta. ...
(3)În cazul în care este necesară prezenţa unor experţi pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, Comisia de anchetă dispune efectuarea de expertize. ...
(4)Dispoziţiile legale referitoare la invitarea, prezentarea şi ascultarea martorilor, precum şi cele privitoare la prezentarea înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător. ... Articolul 8
(1)Constatările, concluziile şi propunerile Comisiei de anchetă vor face obiectul unui raport final care va fi depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în termen de 60 de zile de la data înfiinţării comisiei de către Camera Deputaţilor. ...
(2)După primirea raportului, Biroul permanent îl va pune la dispoziţia grupurilor parlamentare şi îl va înainta Comitetului liderilor grupurilor parlamentare în vederea înscrierii pe ordinea de zi. ...
(3)Raportul Comisiei de anchetă se va supune dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor într-o şedinţă special afectată acestui scop. ...
(4)Comisia îşi încetează activitatea după ce plenul Camerei Deputaţilor se pronunţă asupra raportului supus dezbaterii. ... Articolul 9 În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie Comisia de anchetă, Camera Deputaţilor va asigura personalul de specialitate şi logistica necesară, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 decembrie 2006, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, LUCIAN AUGUSTIN BOLCAŞ Bucureşti, 6 decembrie
- Nr.
- Anexa COMPONENŢA NOMINALĂ a Comisiei de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului Componenţa nominală a biroului Comisiei de anchetă -------