← România

HOTĂRÂRE nr. 938 din 19 septembrie 2012

HOTĂRÂRE nr. 938 din 19 septembrie 2012 privind constituirea Consiliului interministerial pentru finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 19 octombrie 2012 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 12 alin.

(2)și
(3)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează Consiliul interministerial pentru finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, denumit în continuare Consiliul, organism consultativ fără personalitate juridică.
(2)Consiliul este condus de primul-ministru al României și are componența prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3)Ministerele prevăzute în anexă vor fi reprezentate la ședințele Consiliului la nivel de ministru, iar celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale vor fi reprezentate de conducătorii acestora.
(4)La lucrările Consiliului pot fi invitați reprezentanți ai altor autorități sau instituții publice, ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului României, ai Băncii Naționale a României și ai mediului academic. Articolul 2
(1)Consiliul are ca obiectiv stabilirea mandatului la nivelul Consiliului afacerilor generale privind negocierea și formularea poziției României în contextul finalizării negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual (C.F.M.) și cu privire la negocierea sumelor ce vor fi alocate în viitorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene 2014-2020.
(2)Consiliul are, în principal, următoarele atribuții:
  1. a)analiza propunerilor formulate în plan național și european în contextul finalizării negocierilor privind C.F.M. și evaluarea impactului economic, financiar, social și de mediu al acestora asupra României; ...
  2. b)actualizarea constantă a priorităților României și a poziției naționale în contextul evoluțiilor la nivel european în vederea finalizării negocierilor privind C.F.M.; ...
  3. c)continuarea organizării de reuniuni formale sau informale de consultare cu alte state membre, precum și participarea activă la acestea, în România sau în străinătate, pentru identificarea punctelor de interes comune și a posibilelor alianțe, precum și a principalelor aspecte de divergență în cadrul negocierilor pe tema finalizării negocierilor privind C.F.M.; ...
  4. d)continuarea organizării de consultări cu partenerii sociali, mediul academic și cu autoritățile administrației publice locale, pentru a lua în considerare interesele tuturor pârților în formularea poziției naționale a României în contextul finalizării negocierilor privind C.F.M.; ...
  5. e)alte acțiuni și inițiative care să asigure îndeplinirea în cele mai bune condiții a obiectivului prevăzut la alin.
(1). ...
(3)Principiile generale care stau la baza activității Consiliului sunt următoarele:
  1. a)formularea unei poziții unice, coerente și flexibile, care să ofere flexibilitate delegațiilor României în discuțiile cu alte state membre, în afara sau în cadrul negocierilor Uniunii Europene; ...
  2. b)corelarea poziției adoptate în cadrul Consiliului cu pozițiile exprimate în cadrul altor comitete/grupuri de lucru la nivel național și european, pentru aspecte ce privesc problematica bugetului Uniunii Europene, în considerarea strânsei legături dintre reforma bugetului Uniunii Europene/înnoirea perspectivelor financiare și toate politicile europene; ...
  3. c)comunicarea operativă și eficientă în cadrul Consiliului ori de câte ori este necesară exprimarea rapidă a unei poziții pe tema reformei bugetului și a negocierilor privind viitoarele perspective financiare multianuale ale Uniunii Europene, în primul rând telefonic, prin e-mail sau fax. ... Articolul 3 Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Europene, prin direcțiile responsabile corespunzătoare, sprijină activitatea Consiliului prin corelarea fundamentărilor și soluțiilor tehnice ale Consiliului cu direcțiile de politică externă și de politică generală europeană și națională. Articolul 4 Consiliul funcționează conform regulamentului propriu de organizare și funcționare, aprobat în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 5
(1)În subordinea Consiliului funcționează Grupul de lucru tehnic, ca organism permanent de lucru al Consiliului.
(2)Grupul de lucru tehnic este format din reprezentanții ministerelor și organelor de specialitate ale administrației publice centrale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre și este coordonat de un consilier de stat al primului-ministru.
(3)În funcție de necesitatea colaborării cu alte autorități sau instituții publice și cu mediul academic pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la art. 2 alin.
(2), coordonatorul Grupului de lucru tehnic poate solicita participarea acestora, în calitate de invitați, la activitățile Grupului de lucru tehnic.
(4)În cazul în care contribuția unei autorități sau instituții publice, alta decât cea prevăzută în anexă, este relevantă și necesară, coordonatorul Grupului de lucru tehnic poate solicita respectivei autorități sau instituții publice desemnarea unui reprezentant în cadrul Grupului de lucru tehnic.
(5)Secretariatul Grupului de lucru tehnic este asigurat de către Cancelaria Primului-Ministru, iar fondurile necesare funcționării acestuia, precum și personalul aferent se vor asigura de către această structură.
(6)Structura, atribuțiile, organizarea și funcționarea Grupului de lucru tehnic și ale Secretariatului acestuia se stabilesc prin regulament propriu, care va fi aprobat de Consiliu. Articolul 6 Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 28 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, după litera
  1. m)se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
  2. n)Consiliul interministerial pentru finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. ... ... 2. La anexa nr. 1 "Consilii interministeriale permanente. Componență și conducere", după punctul XIII se introduce un nou punct, punctul XIV, cu următorul cuprins: ... Articolul 7 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.346/2008 privind constituirea Grupului de lucru interinstituțional pentru formularea poziției României în contextul reformei bugetului Uniunii Europene și al negocierii perspectivelor financiare, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, se abrogă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Florin Georgescu Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Daniel Chițoiu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Eduard Hellvig Ministrul mediului și pădurilor, Rovana Plumb p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, Septimiu Buzașu, secretar de stat Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Ecaterina Andronescu Ministrul administrației și internelor, Mircea Dușa Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Mariana Câmpeanu Președintele Comisiei Naționale de Prognoză, Ion Ghizdeanu Președintele Institutului Național de Statistică, Vergil Voineagu p. Ministrul sănătății, Florian Dorel Bodog, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul culturii și patrimoniului național, Puiu Hașotti Ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Dan Nica Ministrul justiției, Mona Maria Pivniceru București, 19 septembrie 2012. Nr. 938. Anexa COMPONENȚA Consiliului interministerial pentru finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 1. Primul-ministru ... 2. Viceprim-ministrul, ministrul finanțelor publice ... 3. Ministrul afacerilor europene ... 4. Ministrul afacerilor externe ... 5. Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri ... 6. Ministrul sănătății ... 7. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale ... 8. Ministrul dezvoltării regionale și turismului ... 9. Ministrul mediului și pădurilor ... 10. Ministrul transporturilor și infrastructurii ... 11. Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului ... 12. Ministrul administrației și internelor ... 13. Ministrul muncii, familiei și protecției sociale ... 14. Ministrul culturii și patrimoniului național ... 15. Ministrul comunicațiilor și societății informaționale ... 16. Ministrul justiției ... 17. Președintele Comisiei Naționale de Prognoză ... 18. Președintele Institutului Național de Statistică ... ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.