← România

DECIZIE nr. 496 din 6 decembrie 2005

DECIZIE nr. 496 din 6 decembrie 2005 pentru revocarea din funcţia de membru din cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a domnului Alexandru Cojocaru şi pentru numirea în această funcţie a domnului Theodor Cătălin Nicolescu în cadrul aceleiaşi comisii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.107 din 8 decembrie 2005 În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 15 lit. c) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul I Pe data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru Cojocaru se revocă din funcţia de membru în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar domnul Theodor Cătălin Nicolescu este numit în această funcţie în cadrul aceleiaşi comisii. Articolul II La data intrării în vigoare a prezentei decizii, Decizia nr. 413 din 15 august 2005 privind componenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 17 august 2005, se modifică în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Aleodor Marian Frâncu Bucureşti, 6 decembrie 2005. Nr. 496 -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.