HOTĂRÂRE nr. 589 din 4 iunie 2008 pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacității de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.229/2005 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 6 iunie 2008 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacității de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.229/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 octombrie 2005, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 4 se introduc două noi alineate, alineatele
(2)și
(3), cu următorul cuprins:
(2)Cabinetul de expertiză medicală din structura Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă București este coordonat din punct de vedere științific și metodologic de Casa de Pensii a Municipiului București prin INEMRCM și își păstrează subordonarea administrativă.
(3)Sfera de competență a cabinetului de expertiză medicală prevăzut la alin.
(2)se stabilește prin decizie comună a directorului executiv al Casei de Pensii a Municipiului București și a directorului general al Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă București. ... 2. La articolul 8 alineatul
(1), litera
- b)se modifică și va avea următorul cuprins:
- b)asigură, prin personal propriu sau terți, evaluarea capacității de muncă, precum și dispozitive medicale și servicii medicale, în vederea recuperării capacității de muncă pentru asigurații care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale și care fac obiectul prevederilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare; ... ... 3. La articolul 8 alineatul
(1), după litera
- l)se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
- m)asigură, contra cost, în condițiile prevăzute de legislația sănătății în muncă, servicii medicale profilactice, pe bază de contracte încheiate între INEMRCM și beneficiari. ... ... 4. La articolul 8, alineatul
(3)se modifică și va avea următorul cuprins:
(3)Tarifele pe baza cărora se calculează contravaloarea prestațiilor prevăzute la alin.
(1)lit.
- l)și
- m)se stabilesc prin decizie a președintelui CNPAS, la propunerea INEMRCM. ... 5. La articolul 9, alineatul
(3)se modifică și va avea următorul cuprins:
(3)În cadrul INEMRCM se organizează și funcționează un comitet director. Componența și atribuțiile acestuia se stabilesc prin regulament intern aprobat prin decizie a președintelui CNPAS. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei și egalității de șanse, Paul Păcuraru Ministrul sănătății publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu p. Ministrul economiei și finanțelor, Cătălin Doica, secretar de stat București, 4 iunie 2008. Nr. 589. -------