← România

HOTĂRÂRE nr. 178 din 25 februarie 2009

HOTĂRÂRE nr. 178 din 25 februarie 2009 privind plata sumelor aprobate ca justă despăgubire şi neachitate în anii 2007-2008 pentru obiectivul de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş" - secţiunea 2B Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 5 martie 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin.

(1)din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Sumele alocate ca justă despăgubire şi neachitate în anii 2007-2008 pentru secţiunea 2B din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş" vor fi plătite potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, după cum urmează:
  1. a)pentru amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.255/2004 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secţiunea 2B pe teritoriul localităţilor Moldoveneşti, Mihai Viteazu, Turda, Sănduleşti, Tureni, Ciurila şi, parţial, Săvădisla din judeţul Cluj şi secţiunea 3C parţial pe teritoriul localităţilor Abram, Tăuteu şi Balc din judeţul Bihor", din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 27 august 2004, cu completările ulterioare, suma globală estimată de 205 mii lei, conform anexei nr. 1; ...
  2. b)pentru amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 742/2005 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secţiunea 2B pe teritoriul localităţilor Câmpia Turzii, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Petreştii de Jos, Luna şi Sănduleşti din judeţul Cluj şi Secţiunea 3C pe teritoriul localităţilor Abram, Suplacu de Barcău, Balc, Chişlaz, Tăuteu, Sârbi şi Biharia din judeţul Bihor" din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, suma globală estimată de 14.800 mii lei, conform anexei nr. 2. ... Articolul 2 Sumele prevăzute la art. 1 lit.
  3. a)şi
  4. b)se alocă de la bugetul de stat pe anul 2009 prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limitele prevederilor anuale aprobate cu această destinaţie pentru obiectivul de investiţie menţionat la art. 1 lit.
  5. a)şi b). Articolul 3 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 25 februarie 2009. Nr. 178. Anexa 1 TABEL cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secţiunea 2B pe teritoriul localităţilor Moldoveneşti, Mihai Viteazu, Turda, Sănduleşti, Tureni, Ciurila şi, parţial, Săvădisla din judeţul Cluj şi secţiunea 3C parţial pe teritoriul localităţilor Abram, Tăuteu şi Balc din judeţul Bihor", din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş" Anexa 2 TABEL cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Secţiunea 2B pe teritoriul localităţilor Câmpia Turzii, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Petreştii de Jos, Luna şi Sănduleşti din judeţul Cluj şi Secţiunea 3C pe teritoriul localităţilor Abram, Suplacu de Barcău, Balc, Chişlaz, Tăuteu, Sârbi şi Biharia din judeţul Bihor" din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Cluj-Borş" -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.