HOTĂRÂRE nr. 1.246 din 24 octombrie 2003 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2004 ale Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A. şi Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., unităţi economice de interes public naţional, aflate sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 784 din 6 noiembrie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie şi al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobată şi modificată prin Legea nr. 59/2002, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2004 ale Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A. şi Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., aflate sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Defalcarea pe trimestre a indicatorilor aprobaţi, prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale celor două unităţi economice, se va face de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ... ----------- Notă ... *) Anexele nr. 1 şi 2 se comunică Ministerului Finanţelor Publice. Articolul 2
(1)Compania Naţionala "Loteria Română" - S.A. este abilitata să asigure fonduri necesare finanţării lucrărilor de modernizare la stadionul din incinta Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu", preconizate pentru anul 2004. ...
(2)Utilizarea fondurilor alocate se va putea face numai în condiţiile aprobării prin hotărâre a Guvernului a indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor de modernizare. ... Articolul 3
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor economice prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, şi cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri ale veniturilor aprobate, unităţile economice vor putea efectua cheltuieli, în funcţie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienta aprobaţi. ... Articolul 4
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei. ...
(2)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. ...
(3)Contravenţia se constata şi amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Elena Dumitru Bucureşti, 24 octombrie 2003. Nr. 1.246. ------------