← România

ORDIN nr. 293 din 22 februarie 2006

ORDIN nr. 293 din 22 februarie 2006 pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.714/2005 privind aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 1 martie 2006 În temeiul prevederilor art. 11 alin.

(5)din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 1 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul I Alineatul
(2)al articolului 1 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.714/2005 privind aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 23 noiembrie 2005, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)Bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale vor fi folosite începând cu data de 1 ianuarie 2006 numai ca documente de înregistrare a plăţilor în Registrul de casă. Fac excepţie de la această regulă, în sensul că stau la baza înregistrărilor în contabilitate a cheltuielilor, următoarele documente:
  1. a)bonul fiscal emis conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările ulterioare, utilizat pentru justificarea taxei pe valoarea adăugată aferente carburanţilor auto achiziţionaţi în vederea desfăşurării activităţii, dacă este ştampilat şi are înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al autovehiculului; ...
  2. b)bonul fiscal emis de aparatul de marcat fiscal utilizat în activitatea de taximetrie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare; ...
  3. c)bonul fiscal emis conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările ulterioare, însoţit de documentul care atestă plata prin cardurile bancare ale societăţilor comerciale; ...
  4. d)bonul fiscal emis conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările ulterioare, a cărui valoare totală este de până la suma de 100 lei (RON) inclusiv, dacă este ştampilat şi are înscrise denumirea cumpărătorului, codul unic de înregistrare al acestuia sau codul numeric, în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente." ... Articolul II Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006. Articolul III Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul finanţelor publice, Cătălin Doica, secretar de stat Bucureşti, 22 februarie 2006. Nr. 293. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.