DECIZIA Nr. 91*) din 12 octombrie 1994

(2)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constata următoarele : Prin Încheierea nr. 1 din 30 iunie 1994 a Colegiului jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de piritii Crisan Alexandru şi Culda Maria în Dosarul nr. 16/1994. Prin excepţie, piritii susţin ca prevederile art. 1 alin.

(1)ale art. 73 şi ale art. 77 alin.

(2)din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, dispoziţiile art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992, precum şi cele ale art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sunt neconstituţionale. În acest sens, apreciază ca art. 1 alin.

(1)din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar, este contrar art. 139 alin.

(1)şi art. 21 din Constituţie. De asemenea, considera neconstitutional art. 73 din Legea nr. 94/1992, care prevede obligaţia colegiului jurisdicţional de a lua măsuri asiguratorii în vederea repararii prejudiciului rezultat din actul de investire, în lipsa unui titlu executoriu definitiv, deoarece în acest mod se ingradeste dreptul de proprietate. Dispoziţiile art. 77 alin.

(2), în temeiul cărora colegiul jurisdicţional, în urma admiterii sesizării, obliga persoanele răspunzătoare la plata despăgubirilor civile şi la dobinda practicată de Banca Naţionala a României la data pronunţării hotărârii, se susţine ca încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie, întrucît stabileşte o sarcina mult mai grea pentru persoanele supuse controlului Curţii de Conturi, faţă de răspunderea celorlalţi cetăţeni ai tarii. Art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992 şi art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sunt considerate, de asemenea, neconstituţionale, contravenind art. 53 alin.

(2)din Constituţie, potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale. Colegiul jurisdicţional Salaj, exprimindu-şi opinia în încheierea de sesizare, în temeiul art. 23 alin.

(5)din Legea nr. 47/1992, considera ca excepţiile invocate sunt neintemeiate. Potrivit art. 1 alin.

(1)din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi este organ suprem atât în domeniul financiar, cît şi în domeniul jurisdicţional, dispoziţii care nu contravin art. 139 alin.

(1)din Constituţie. Prevederile art. 73 din Legea nr. 94/1992 se apreciază că nu sunt neconstituţionale întrucît ele nu ingradesc dreptul de proprietate al cetăţenilor, ci constituie un mijloc prin care societatea se apara împotriva autorilor faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii, iar procedura de instituire a măsurilor asiguratorii este cenzurata de instanţa o dată cu pronunţarea hotărârii. Dispoziţia cuprinsă în art. 77 alin.

(2)din Legea nr. 94/1992 se considera că nu creează o situaţie mai grea celor obligaţi, întrucît nu indica care din dobinda practicată de Banca Naţionala a României va fi aplicată, instanţa fiind aceea care o va aprecia, în vederea asigurării unei juste reparari a pagubei, în raport cu rata inflaţiei. Referitor la dispoziţiile art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome, potrivit cărora salariile realizate prin cumul de funcţii, precum şi veniturile realizate în afară funcţiei de baza se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%, vizind numai salariaţii care cumulează funcţii în instituţii publice, se opineaza ca sunt neconstituţionale, întrucît încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor - art. 16 alin.

(1)din Constituţie -, precum şi prevederile art. 53 alin.

(2)din Constituţie referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale. În schimb, colegiul jurisdicţional considera ca prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 35/1993, sunt constituţionale, întrucît au în vedere un criteriu unic de impozitare a veniturilor din salarii pentru munca prestată în afară funcţiei de baza - un impozit majorat cu 30% - indiferent de locul de muncă şi fără vreo diferentiere pe categorii sociale. Totodată, se apreciază ca sunt respectate şi prevederile art. 53 alin.

(2)din Constituţie, deoarece, dacă impozitul s-ar aplica asupra salariilor cumulate, s-ar putea ajunge, în unele situaţii, la suportarea unor impozite mai mari. În temeiul art. 24 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului. În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca noţiunea de organ suprem, cu referire la activitatea jurisdicţională a Curţii de Conturi, prevăzută în art. 1 alin.

(1)din Legea nr. 94/1992, este neconstitutionala, deoarece aceasta activitate, fiind a unui organ administrativ, este supusă controlului jurisdicţional al instanţei de contencios administrativ. Cu privire la art. 73 din Legea nr. 94/1992, se arata ca, prin dispoziţiile respective, nu se ingradeste dreptul de proprietate al cetăţenilor, ci, din contra, măsurile asiguratorii sunt menite sa garanteze recuperarea daunelor suferite de instituţii, regii autonome sau societăţi comerciale. În legătură, cu prevederile art. 77 alin.

(2)din Legea nr. 94/1992, se considera ca acestea nu contravin nici unui text constituţional, deoarece se referă la dobinda practicată de Banca Naţionala a României la data pronunţării hotărârii, care vizează recuperarea integrală a prejudiciului, inclusiv beneficiul nerealizat, având în vedere rata inflaţiei. Referitor la art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992, se considera ca dispoziţiile respective nu încalcă prevederile constituţionale, deoarece art. 53 alin.

(2)din Constituţie, care consacra principiul potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, permite organelor legislative sa fixeze impozitele în raport cu profesiunea sau îndeletnicirea anumitor categorii de cetăţeni, tocmai spre a stabili în mod just impozitele pe care aceştia urmează să le suporte. De asemenea, Guvernul apreciază ca art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat prin Legea nr. 35/1993, nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 53 alin.

(2)din Constituţie, deoarece prin dispoziţiile sale se asigura tratarea în mod egal a cetăţenilor, fără discriminare, respectându-se, totodată, cerinţa aplicării juste a impozitelor. Cele două Camere ale Parlamentului nu şi-au comunicat punctele lor de vedere. Faţa de cele arătate, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, având în vedere excepţia de neconstituţionalitate invocată, opinia Colegiului jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi asupra acestei excepţii, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, precum şi prevederile art. 1 alin.

(1), ale art. 73 şi ale art. 77 alin.

(2)din Legea nr. 94/1992, ale art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992, ale art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele : Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, aceasta facindu-se cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992. Prima dispoziţie a carei constituţionalitate a fost contestată este acea a art. 1 alin.

(1)din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, considerindu-se ca încalcă prevederile art. 139 alin.

(1)şi ale art. 21 din Constituţie, întrucît proclama ca jurisdicţia Curţii de Conturi este suprema, ceea ce exclude competenţa instanţelor judecătoreşti. Caracterul neconstitutional al notiunii organ-suprem din art. 1 alin.

(1)al Legii nr. 94/1992 a fost constatat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 2 iunie 1994, rămasă definitivă şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 177 din 12 iulie 1994. De aceea, potrivit art. 145 alin.

(2)din Constituţie şi practicii constante a Curţii, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate admisă nu poate fi reiterata, rezultă ca excepţia invocată în cauza de faţa este fără obiect. Referitor la al doilea motiv de neconstituţionalitate, privind art. 73 din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi este obligat sa ia, prin încheiere, măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului rezultat din actul de investire, se susţine ca textul de lege ar fi neconstitutional, întrucît ar încalcă regimul dreptului de proprietate, neexistand un titlu executoriu. Este de menţionat însă ca, potrivit art. 41 din Constituţie, legiuitorul este abilitat sa stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De aceea, instituirea obligaţiei colegiului jurisdicţional de a lua o măsura asiguratorie, în considerarea pretenţiei ce face obiectul litigiului, nu este neconstitutionala, cît timp această măsură are un caracter provizoriu, neputind fi executată decît în temeiul unei hotărâri definitive, şi este destinată sa-l împiedice pe pârât să-şi micşoreze patrimoniul în dăuna creditorului. De asemenea, nici cel de-al treilea motiv de neconstituţionalitate, referitor la art. 77 alin.

(2)din Legea nr. 94/1992, nu poate fi acceptat. În justificarea excepţiei se apreciază ca fiind neconstitutionala obligativitatea, în caz de admitere a acţiunii, a plăţii dobinzii practicate de Banca Naţionala a României, la data pronunţării hotărârii, întrucît în domeniul raporturilor de muncă se urmăreşte numai paguba efectivă, nu şi beneficiul nerealizat care, în domeniul raporturilor comerciale, trebuie dovedit. În consecinţa, se susţine ca a fost încălcat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Curtea apreciază ca fiind nefundamentata critica adusă textului de lege, în funcţie de specificul determinării despăgubirii în cadrul raporturilor de muncă. În domeniul muncii exista riscul întreprinzătorului, care justifica soluţia derogatorie de la principiile generale ale răspunderii civile. De aceea aceasta soluţie nu poate fi extrapolata şi în ce priveşte răspunderea civilă, angajata în faţa Curţii de Conturi. Principiul egalităţii nu impune stabilirea unei măsuri unice în situaţii diferite, ci, dimpotriva, un tratament diferenţiat pentru fiecare dintre aceste situaţii. Fiind destinată să asigure repararea integrală a pagubei, dobinda nu poate fi neconstitutionala, deoarece, în caz contrar, ar insemna ca pagubitul sa suporte, fără justificare, o parte din prejudiciu, ceea ce constituie o încălcare a dreptului sau de proprietate. În legătură cu dobinda concret aplicabilă, aceasta este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce constituie exclusiv un atribut al instanţei de judecată, nu de constituţionalitate. Referitor la contestarea constituţionalităţii art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992, se menţionează că, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, definitivă prin nerecurare. Curtea Constituţională a constatat ca prevederile art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992 sunt neconstituţionale. De aceea, din acest punct de vedere, excepţia de neconstituţionalitate invocată este lipsită de obiect. Un ultim aspect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat prin Legea nr. 35/1993. Piritii susţin ca dispoziţiile sale sunt neconstituţionale, reluând un considerent din Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1994, potrivit căruia fiscalitate trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Dacă art. 3 alin.

(2)din Legea nr. 58/1992 făcea o discriminare între diferite categorii de salariaţi cumularzi, ceea ce insemna o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 7 alin. 4 din Legea nr. 32/1991, modificat, inlatura aceasta inegalitate şi discriminare, fiind în concordanta cu prevederile art. 53 alin.

(2)din Constituţie, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale", în temeiul căruia cu cît veniturile totale ale unei persoane sunt mai mari, cu atât aportul sau fiscal creşte. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c) şi al art. 24 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii D E C I D E : Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate invocată de Crisan Alexandru şi Culda Maria în Dosarul nr. 16/1994 al Colegiului jurisdicţional Salaj al Curţii de Conturi. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din 12 octombrie 1994. PREŞEDINTE, dr. Mihai Constantinescu Magistrat-asistent, Constantin Burada -------------------------------