HOTĂRÂRE nr. 142 din 20 februarie 2020 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Dezvoltarea Portului Tulcea - Etapa I" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 24 februarie 2020 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin.
(1)lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Dezvoltarea Portului Tulcea - Etapa I“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională «Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 20 februarie
- Nr.
- ANEXĂ CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiții „Dezvoltarea Portului Tulcea - Etapa I“ Titular: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor Beneficiar: Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați Amplasament: județul Tulcea. Portul Tulcea - portul industrial, portul comercial. Portul Tulcea este parte integrantă a rețelei TEN-T fluviale extinse și este situat pe malul drept al Dunării maritime. Indicatori tehnico-economici: Factori de riscObiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare. Finanțarea investițieiFinanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. -----