HOTĂRÂRE nr. 313 din 11 martie 2004 privind transmiterea unui imobil din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea publică a comunei Rociu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Rociu, judeţul Argeş Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 17 martie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil situat în comuna Rociu, judeţul Argeş, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea publică a comunei Rociu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Rociu, judeţul Argeş. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 La data preluării imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1, Consiliul Local al Comunei Rociu, judeţul Argeş, va prelua şi notificarea care are ca obiect acest imobil, depusă în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 11 martie 2004. Nr. 313. Anexa --------