← România

ORDIN nr. 279 din 11 aprilie 1997

ORDIN nr. 279 din 11 aprilie 1997 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 100 bis din 26 mai 1997 Având în vedere necesitatea reglementării amplasarii în zona inundabila a albiei majore de obiective economice şi sociale, inclusiv de noi locuinţe, ca şi amplasarea unor obiective şi desfăşurarea de activităţi în zonele de protecţie ale platformelor meteorologice şi în jurul acestora, vazand referatul Direcţiei strategii şi reglementarea resurselor de apa, în temeiul prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 şi a Hotărârii Guvernului nr. 457/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului emite următorul ordin:

  1. Se aprobă Normele metodologice privind avizul de amplasament, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
  2. Prezentul ordin se aplică de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României. Începând cu aceeaşi dată se abroga Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 718/13.11.
  3. Direcţia strategii şi reglementarea resurselor de apa din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Regia Autonomă "Apele Române" vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, Ioan Oltean Anexa 1 NORME METODOLOGICE privind avizul de amplasament Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, amplasarea în zona inundabila a albiei majore de obiective economice şi sociale, inclusiv de noi locuinţe, ca şi amplasarea unor obiective şi desfăşurarea de activităţi în zonele de protecţie ale platformelor meteorologice, precum şi pe o distanta de 500 m în jurul acestora, sunt permise numai în baza unui aviz de amplasament. Avizul de amplasament se emite de către Regia Autonomă "Apele Române" sau de filialele sale bazinale, conform competentelor de emitere. Articolul 2 În cazul în care beneficiarul sau titularul de investiţie vrea sa construiască în zona inundabila a albiei majore sau în zonele de protecţie ale platformelor meteorologice, va solicita, înainte de întocmirea temei de proiectare, un aviz de amplasament. Solicitarea se va realiza în baza unui formular (prezentat în anexa nr. 1.a) completat citeţ, cu majuscule, ce va fi însoţit de o documentaţie de amplasare întocmită conform normativului de conţinut prezentat în anexa nr. 1.b. Articolul 3 Prin avizul de amplasament se reglementează:

(1)amplasarea unor obiective economice şi sociale, ce pot include şi locuinţe, în zona inundabila a albiei majore, după realizarea anticipata a lucrărilor şi măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundare şi asigurarea curgerii apelor; ...
(2)amplasarea pe o distanta de până la 500 m, în jurul şi în afară zonei de protecţie de 30 m instituite în jurul platformelor meteorologice a următoarelor obiective: ...
  1. a)construcţii cu înălţime mai mare decât o sesime din distanta dintre construcţie şi limita zonei de protecţie; ...
  2. b)reţele de înaltă tensiune sau de telecomunicaţii; ...
  3. c)obiective economice sau sociale care ar putea emite fum şi pulberi în atmosfera; ...
  4. d)sisteme de irigaţii prin aspersiune; ...
  5. e)perdele forestiere. ...
(3)amplasarea oricăror obiective social-economice, pe terenurile din zonele de protecţie din jurul lacurilor naturale, cursurilor de apa, lacurilor de acumulare, digurilor, canalelor, barajelor şi altor lucrări hidrotehnice, a construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice, a instalaţiilor de determinare automată a calităţii apei, precum şi a celor din zona dig-mal. ... Articolul 4
(1)Avizul de amplasament se emite de către Regia Autonomă "Apele Române" în următoarele situaţii: ...
  1. a)pentru amplasarea în zona inundabila a obiectivelor economice şi sociale încadrate, conform prevederilor STAS 4273/88, în clasele I şi II de importanţa; ...
  2. b)pentru amplasări de obiective în limita a 500 m în jurul şi în afară zonei de protecţie a platformelor meteorologice. ...
(2)Avizul de amplasament se emite de către filialele bazinale ale Regiei Autonome "Apele Române" pentru: ...
  1. a)amplasarea în zona inundabila a obiectivelor economice şi sociale, cu excepţia celor încadrate în clasele I şi II de importanţa; ...
  2. b)amplasarea în zonele dig-mal şi în zonele de protecţie instituite conform legii în lungul cursurilor de apa, lacurilor de acumulare etc. ... Articolul 5 Documentaţia tehnica necesară obţinerii avizului de amplasament va conţine, în mod obligatoriu, o evaluare globală a consecinţelor ecologice potenţiale, precum şi a restrictiilor şi măsurilor impuse, în scopul limitării şi prevenirii impactului asupra gospodăririi cantitative şi calitative a apelor, precum şi elemente privind realizarea anticipata a lucrărilor şi măsurilor necesare evitării pericolului de inundare şi de asigurare a curgerii apei. În cazul amplasamentelor în jurul şi în afară zonei de protecţie a platformelor meteorologice, documentaţia va conţine evaluări privind impactul obiectivelor menţionate la art. 3 alin.
(2), asupra regimului natural al parametrilor meteorologici. Articolul 6 Pentru amplasarea obiectivelor economice şi sociale în zona inundabila a albiei majore, documentaţia tehnica necesară va fi însoţită de acceptul riveranilor, ce se va obţine de către beneficiarul sau titularul de investiţie, precum şi de alte avize sau acorduri ce se considera a fi necesare pentru emiterea avizului de amplasament (prezentate în anexa nr. 1.c). Articolul 7 Datele hidrologice necesare pentru studiul inundabilitatii amplasamentelor se vor actualiza la etapa elaborării documentaţiei de investiţii. Articolul 8 În vederea încadrării în mod unitar a lucrărilor ce se propun a fi executate pe ape sau în legătură cu apele în schema cadru de amenajare a bazinului hidrografic respectiv, ca şi în ansamblul amenajărilor existente sau care se prevăd a se realiza în zona de amplasare a obiectivului de investiţii, beneficiarul sau titularul de investiţie poate solicita Regiei Autonome "Apele Române" şi filialelor bazinale ale acesteia, consultaţii tehnice cu privire la: inundabilitatea amplasamentelor, schemele functionale ale lucrărilor, soluţiile tehnice, corelarea cu lucrările de gospodărire a apelor existente sau prevăzute, condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptorii naturali, avize sau acorduri necesare (specificate în anexa nr. 1.c), precum şi referitor la orice alte aspecte de gospodărire a apelor. Consultanţa tehnica se poate solicita şi la întocmirea documentaţiilor tehnice, transmise spre avizare, pentru lucrări de investiţii de amploare sau lucrări complexe care necesita un grad de detaliere ridicat, precum şi pentru amplasarea de obiective social-economice în zonele de protecţie instituite în jurul platformelor meteorologice. Articolul 9
(1)Documentaţiile tehnice necesare obţinerii avizului de amplasament, însoţite de celelalte avize necesare, prevăzute în anexa nr. 1.c, se transmit astfel: ...
  1. a)în doua exemplare, la sistemul de gospodărire a apelor pe teritoriul căruia se amplaseaza obiectivul de investiţie, dacă emiterea avizului este în competenţa filialei bazinale a Regiei Autonome "Apele Române", din care, un exemplar se remite acesteia, însoţit de referatul tehnic de specialitate elaborat, în termen de cel mult 20 zile calendaristice, de sistemul respectiv; ...
  2. b)în doua exemplare, la filiala Regiei Autonome "Apele Române", pe teritoriul căreia se amplaseaza obiectivul de investiţie, dacă emiterea avizului revine Regiei Autonome "Apele Române" din care, un exemplar se remite acesteia, însoţit de referatul tehnic de specialitate elaborat, în termen de cel mult 20 zile calendaristice, de filiala Regiei Autonome "Apele Române". ...
(2)Pentru lucrările situate pe cursurile de apa care formează sau intersectează frontiera tarii, emitentul avizului de amplasament va realiza, în prealabil, concordarea lucrărilor aferente obiectivelor investiţiei propuse cu lucrările situate pe teritoriul ţărilor vecine, în cadrul comisiilor mixte hidrotehnice. ... Articolul 10 Eliberarea unui aviz de amplasament în zonele inundabile din albiile majore ale cursurilor de apa poate fi refuzată, dacă condiţiile zonei nu permit amplasarea obiectivului sau măsurile de apărare împotriva inundaţiilor nu ar fi suficiente pentru protecţia acestuia. Articolul 11 Avizul de amplasament se emite numai dacă în documentaţia tehnica prezentată sunt aduse la îndeplinire, după caz, prevederile Normativului de conţinut din anexa nr. 1.b). În caz contrar, documentaţia tehnica prezentată la avizare se va restitui solicitantului, în vederea completării sau se solicita, în scris, completări. Dacă în urma verificării în teren se constată că datele prezentate nu corespund realităţii sau condiţiile locale nu permit amplasarea obiectivului în zona propusă, se va refuza motivat, în scris, emiterea avizului. Articolul 12 În condiţiile în care documentaţia tehnica, cu completările solicitate, după caz, satisface cerinţele legale, se poate emite avizul solicitat. Atât avizul de amplasament, cat şi motivatia de refuz se emit în termen de cel mult 30 zile calendaristice de la data primirii documentaţiei sau a ultimei completări solicitate. În cazul în care este necesară concordarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţie cu lucrările situate pe teritoriul ţărilor vecine, termenul de emitere a avizului decurge de la data aprobării protocolului comisiei mixte hidrotehnice. Articolul 13 Emitentul avizului de amplasament are obligaţia stampilarii şi semnării spre neschimbare a exemplarului din documentaţie ce se transmite solicitantului împreună cu un exemplar din aviz. Articolul 14 Câte un exemplar din avizele emise se va păstra în evidenta Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Regiei Autonome "Apele Române" şi a filialelor sale. Documentaţia tehnica ce a stat la baza emiterii avizului se păstrează în arhiva tehnica a filialei Regiei Autonome "Apele Române" pe raza căreia se amplaseaza obiectivul sau se desfăşoară activitatea supusă avizării, pe toată durata de existenta a lucrării pentru care s-a solicitat aviz. Articolul 15 Avizul de amplasament este aviz conform şi trebuie respectat ca atare. Prevederile avizului de amplasament, precum şi refuzul de emitere a acestuia, pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ. Articolul 16 Avizul de amplasament este valabil 1 an de zile, dacă în acest interval de timp se solicita şi se obţine avizul de gospodărire a apelor. În caz contrar, ca şi în cazul în care investiţia pentru care s-a solicitat şi obţinut aviz de amplasament nu începe în termen de 2 ani de la data obţinerii avizului de gospodărire a apelor, avizul de amplasament îşi pierde valabilitatea şi este necesar să se solicite un nou aviz de amplasament pe baza unei noi documentaţii şi a avizelor actualizate. Articolul 17 Pentru activitatea de consultanţa tehnica şi de emitere a avizului de amplasament se percep taxe şi tarife, ale căror valori se indexează periodic funcţie de rata inflaţiei. Articolul 18 Obţinerea avizului de amplasament nu exclude obligaţia obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a celorlalte avize prevăzute de lege. Anexa 1.
  1. a)Către ......................................... (Regia Autonomă "APELE ROMÂNE"/Filiala .......) În conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996,
  2. a)Subsemnatul ..............................., cu B.I. seria ...... nr. .... ... (Numele şi prenumele solicitantului) cp ............., domiciliat în localitatea ............. str. .............. nr. ........ bloc ..........., ap. ........, tel. ............, fax ...........
  3. b)............................................................................ ... (Denumirea SOCIETĂŢII COMERCIALE/REGIEI AUTONOME) cod fiscal ........, nr. ....... Registrul comerţului ..........., tel. ......, fax ........... cu sediul în: localitatea ...................., strada ........ nr. ......., judeţul .........., prin reprezentantul sau ...................... (numele şi prenumele) în calitate de ..................................................... solicita: (beneficiar sau titular de investiţie) AVIZ DE AMPLASAMENT pentru investiţia .............................................................. ................................................................................ (denumirea investiţiei - obiect social economic, locuinta etc.) din bazinul hidrografic ....................... pe raul ........................ Obiectivul este încadrat în clasa ...... de importanţa. Menţionăm ca investiţia urmează să se realizeze ca: _ investiţie noua |_| _ extindere |_|; reglementată anterior prin: avizul/autorizaţia de gospodărire a apelor nr. ........ din data de ....... emis de către ................................................................. (denumirea autorităţii de gospodărire a apelor emitente) pe care le anexăm în 2 exemplare. Pretentie de confidenţialitate: ............................... Lucrările, construcţiile şi instalaţiile pentru care se solicita aviz de amplasament, îndeplinesc condiţiile necesare potrivit reglementărilor în vigoare, existând prevăzute lucrări şi măsuri pentru asigurarea protecţiei împotriva inundaţiilor. Anexăm în 2 exemplare documentaţia de amplasare. Documentele anexate prezentei sunt completate corespunzător cerinţelor legale. Data ............................ L.S. (funcţia, numele şi semnatura) NOTĂ: Litera
  4. a)se completează în cazul în care beneficiarul sau titularul de investiţie este o persoană fizica, iar lit.
  5. b)se completează în cazul în care beneficiarul sau titularul de investiţie este o persoană juridică. Anexa 1.
  6. b)NORMATIV DE CONŢINUT al documentaţiilor tehnice necesare obţinerii avizului de amplasament
(1). Documentaţiile tehnice pentru obiectivele amplasate în zona inundabila a albiei majore vor cuprinde:
  1. a)schema generală a lucrărilor, construcţiilor, instalaţiilor şi a folosinţei de apa pentru întreg ansamblul obiectivului de investiţie, cu indicarea principalilor parametri constructivi şi funcţionali: ...
  2. b)în copie, actele de reglementare emise anterior; ...
  3. c)elemente privind evaluarea impactului ecologic asupra factorului de mediu apa cu evidentierea efectelor şi implicatiilor majore datorate desfăşurării activităţii propuse spre avizare; ...
  4. d)măsurile adecvate de prevenire, control, diminuare şi inlaturare a poluarii, de gospodărire cantitativă raţională a apelor şi de restabilire a echilibrului ecologic; ...
  5. e)încadrarea în schema cadru de amenajare a bazinului hidrografic va fi prezentată sub aspectul corelării functionale cu lucrările existente sau propuse în zona; ...
  6. f)măsuri de apărare împotriva inundaţiilor; ...
  7. g)plan de încadrare în zona a lucrărilor de investiţii propuse; ...
  8. h)plan de ansamblu al lucrărilor investiţiei propuse cu încadrarea în schita de sistematizare a zonei şi cu prezentarea zonei de protecţie sanitară şi a perimetrelor de restrictie pentru lucrările hidrotehnice propuse; ...
  9. i)profile transversale şi longitudinale în secţiuni caracteristice, pentru principalele lucrări care fac obiectul avizului. ...
(2)Pentru obiective amplasate sau activităţi desfăşurate pe o distanta de până la 500 m în jurul şi în afară zonei de protecţie a platformelor meteorologice, documentaţia tehnica va cuprinde date de coordonare privind amplasarea statiei meteorologice (denumire, localitate etc.) şi, după caz: ...
  1. a)descrierea tipului de activitate ce urmează a se desfăşura; ...
  2. b)schema generală a obiectivului de investiţii; ...
  3. c)înălţimea construcţiilor prevăzute a se realiza şi destinaţia acestora; ...
  4. d)caracteristicile perdelelor forestiere; ...
  5. e)emisiile în atmosfera de fum sau pulberi; ...
  6. f)metoda de irigare. ... Anexa 1.
  7. c)AVIZE ŞI ACORDURI NECESARE, DUPĂ CAZ, ÎN ACTIVITATEA DE ELABORARE A AVIZULUI DE AMPLASAMENT
  8. a)Avizul privind instituirea şi regimul de utilizare a zonelor de protecţie sanitară, emis de Ministerul Sănătăţii; ...
  9. b)Avizul organelor silvice de specialitate pentru plantarea ori taierea arborilor sau arbustilor de pe terenurile situate în albiile majore ale cursurilor de apa şi pe tarmul marii; ...
  10. c)Acceptul în scris al deţinătorilor lucrărilor existente în zona sau al sistemului hidroedilitar orasenesc, industrial, zonal sau microregional, pentru situaţii în care, prin soluţiile tehnice adoptate se propun cooperări cu acestea, în ceea ce priveşte amplasarea, funcţionarea sau exploatarea din punct de vedere al gospodăririi apelor; ...
  11. d)Avizul privind închirierea sau concesionarea plajei marii emis de administratorul acesteia; ...
  12. e)Avizul Regiei Autonome "Apele Române"; ...
  13. f)Acceptul deţinătorilor cu orice titlu ai terenurilor riverane; ...
  14. g)Acordul Ministerului Transporturilor pentru situaţii în care lucrările ce se construiesc pe ape sau au legătură cu apele se efectuează în zona apelor naţionale navigabile. ... ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.