DECIZIE nr. 579 din 14 aprilie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 şi art. 336 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 22 iunie 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 şi art. 336 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Romenergo - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.275/4/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 31 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.275/4/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 301 şi art. 336 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Romenergo - S.A. din Bucureşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că prevederile criticate aduc atingere principiului egalităţii în drepturi şi liberului acces la justiţie. Astfel, dispoziţiile art. 310 din Codul de procedură civilă nu asigură posibilitatea reală ca subiectele de drept vizate de o hotărâre judecătorească să fie efectiv înştiinţate despre aceasta, întrucât nu li se comunică hotărârea decât dacă au fost părţi în proces. Or, modalitatea de reglementare a instituţiei recursului şi a momentului de la care începe să curgă termenul de recurs pentru persoanele cărora nu li s-a comunicat hotărârea este contrară principiilor constituţionale enunţate. Se încalcă şi dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constituţie, deoarece se ajunge la situaţia inechitabilă în care proprietatea unei persoane juridice este grevată prin înregistrarea unui sediu, dispusă prin hotărârea care autorizează constituirea unui sindicat, fără ca persoana care este proprietara imobilului să fi fost citată în proces. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 şi 21, întrucât nu prevăd expres că recursul poate fi formulat de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost parte în proces. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, deşi a fost sesizată cu prevederile art. 301 şi art. 336 din Codul de procedură civilă, din analiza notelor scrise ale autorului excepţiei şi a motivelor invocate, critica vizează doar dispoziţiile art. 301 şi art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut: - Art. 301: "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător."; - Art. 336 alin. 3: "Recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16, 21, 44 şi 53, precum şi în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 998 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19 decembrie 2007, a constatat că dispoziţiile art. 336 alin. 3 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură privind soluţionarea recursului în materia procedurii necontencioase, iar conform prevederilor art. 126 alin.
(2)din Constituţie, legiuitorul stabileşte prin lege competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora, evident şi cu respectarea celorlalte prevederi sau principii constituţionale. Faptul că, în temeiul textului de lege criticat, în materie necontencioasă recursul poate fi declarat de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, nu încalcă, ci dă expresie principiului prevăzut de art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Într-o atare împrejurare, pentru terţul care nu a fost citat şi nici nu a participat la desfăşurarea procedurii graţioase, termenul de recurs, în temeiul art. 338 alin. 1 coroborat cu art. 301 din Codul de procedură civilă, este de 15 zile şi începe să curgă de la pronunţare, aceasta fiind singura posibilitate de a i se recunoaşte dreptul la calea de atac, de vreme ce încheierea nu se comunică celui care nu a participat la soluţionarea cererii. Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lui calea de atac putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin.
(2)din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 301 şi art. 336 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 şi art. 336 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Romenergo - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.275/4/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ---------