← România

HOTĂRÂRE nr. 32 din 3 decembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 32 din 3 decembrie 2004 privind cererea de anulare a alegerilor din 28 noiembrie 2004 pentru funcţia de Preşedinte al României formulată de Partidul Noua Generaţie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.163 din 8 decembrie 2004 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Aurelia Popa - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef La data de 30 noiembrie 2004, Partidul Noua Generaţie, prin preşedintele său, domnul George Becali, a înaintat Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din data de 28 noiembrie 2004, Cerere înregistrată la nr. 6.663 din 1 decembrie 2004. Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea se soluţionează fără citarea părţilor, cu participarea numai a judecătorilor Curţii, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar. În motivarea cererii de anulare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare se susţine că "numărul voturilor nule a scăzut în cursul zilei de 29 noiembrie 2004, într-un mod inexplicabil matematic şi statistic, în condiţiile în care creştea numărul voturilor care erau centralizate şi nu se făcea o verificare a voturilor nule. Astfel, la ora 12,00 au fost anunţate 392.447 voturi nule la Preşedinţie, 489.182 la Senat şi 507.159 la Camera Deputaţilor. La ora 17,00 se înregistrau 232.597 voturi nule la Preşedinţie, 377.333 la Senat şi 405.954 la Camera Deputaţilor. Rezultă că numărul a scăzut în decurs de 5 ore cu peste 100.000 de voturi în fiecare caz. Este evident că datele cuprinse în procesele-verbale de la secţiile de votare nu justifică în nici un caz această diferenţă între numărul persoanelor care s-au prezentat la vot şi cel al buletinelor găsite în urnă". Totodată se invocă şi faptul că "în judeţul Prahova, în mai multe secţii de votare din Ploieşti apar pe listele speciale numeroşi votanţi care au domiciliul în localităţi învecinate (Păuleşti, Bărcăneşti, Golgota), aflate la distanţe ce pot fi parcurse pe jos în mai puţin de o oră". Se susţine, de asemenea, că "hârtia de foarte proastă calitate a buletinelor de vot a permis imprimarea tuşului ştampilei pe mai multe pagini. S-a constatat în mai multe secţii de votare că voturi care trebuiau acordate Partidului Noua Generaţie au fost atribuite partidului a cărui listă era tipărită pe verso. Preşedinţii de secţie au refuzat să ia în considerare cererea făcută de delegaţii Partidului Noua Generaţie şi au contabilizat respectivele voturi la alte partide". În sfârşit se arată că "Partidul Noua Generaţie a fost defavorizat de o serie de posturi de televiziune care au refuzat, în mod sistematic, să acorde timpi de antenă candidaţilor acestui partid. Astfel, până la închiderea campaniei electorale, postul B1 TV nu a acordat timpi de antenă nici în urma solicitării din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului". Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 113 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, coroborat cu art. 28 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, solicită respingerea cererii de anulare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din data de 28 noiembrie 2004. În acest sens, arată că cererea de anulare formulată de Partidul Noua Generaţie nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 24 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 370/2004. CURTEA, analizând cererea în raport cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând documentele aflate la dosar, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 2 alin.
(2)şi ale art. 24 din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze numai cererea formulată de Partidul Noua Generaţie de anulare a alegerilor din data de 28 noiembrie 2004 pentru funcţia de Preşedinte al României. Cu privire la solicitarea Partidului Noua Generaţie de anulare a alegerilor parlamentare pentru fraudă electorală, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 32 alin.
(5)din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, o astfel de cerere este de competenţa Biroului Electoral Central şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. De asemenea, în legătură cu aspectele legate de acordarea timpilor de antenă partidelor politice de către posturile de televiziune, Curtea constată că, potrivit art. 16 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, repartizarea timpilor de antenă pentru accesul egal şi gratuit al candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune priveşte perioada campaniei electorale. Conform prevederilor art. 17 din aceeaşi lege, contestaţiile referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei alianţe politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală se soluţionează de Curtea Constituţională, în termen de 3 zile de la sesizare. Faţă de aceste prevederi legale, contestarea aspectelor menţionate după încheierea primului tur de scrutin al alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este tardivă şi urmează a fi respinsă. De altfel, Curtea constată că în speţă critica priveşte un post privat de televiziune, care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor legale privind accesul egal şi gratuit al candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune. Curtea mai reţine că în motivarea cererii de anulare a alegerilor din data de 28 noiembrie 2004 pentru funcţia de Preşedinte al României se susţine, în esenţă, că numărul voturilor nule a scăzut în cursul zilei de 29 noiembrie 2004, la ora 12,00 fiind anunţate 392.447 voturi nule, iar la ora 17,00 se înregistrau 232.597 voturi nule, de unde rezultă că numărul a scăzut, în decurs de 5 ore, cu peste 100.000 de voturi. Astfel fiind, datele cuprinse în proceseleverbale de la secţiile de votare nu justifică diferenţa dintre numărul persoanelor care s-au prezentat la vot şi cel al buletinelor găsite în urnă. Totodată, hârtia de foarte proastă calitate a buletinelor de vot a permis imprimarea tuşului ştampilei pe mai multe pagini, ceea ce a determinat ca voturile care trebuiau acordate Partidului Noua Generaţie să fie atribuite partidului a cărui listă era tipărită pe verso. Examinând cererea formulată de Partidul Noua Generaţie sub aceste aspecte, Curtea Constituţională constată că, potrivit art. 24 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, "Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor. Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele şi candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază." În temeiul acestor prevederi legale Curtea reţine că anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă, iar aceasta este de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin, precum şi faptul că cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Or, prezenta cerere de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, contrar prevederilor legale menţionate, nu este însoţită de dovezi în sprijinul solicitării formulate. În speţă, Curtea Constituţională mai constată că datele din cuprinsul cererii Partidului Noua Generaţie sunt preluate din materiale de informare a opiniei publice cu privire la voturile exprimate pe parcursul numărării lor. Aceste materiale informative privesc rezultate parţiale, care sunt variabile în timp şi nu au caracter definitiv. Singurele rezultate care pot fi contestate sunt cele finale, cuprinse în procesele-verbale întocmite potrivit legii. De altfel, aceste rezultate parţiale nu reprezintă probe în sensul legii, care să justifice, în temeiul art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 370/2004, anularea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 28 noiembrie 2004. Tot astfel, Curtea constată că nici susţinerile autorului cererii privind calitatea hârtiei buletinelor de vot nu constituie dovezi de natură să demonstreze faptul că votarea şi stabilirea rezultatelor alegerilor au avut loc prin fraudă. Faţă de cele arătate, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 370/2004, cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României urmează să fie respinsă. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin.
(1)lit. B.a), al art. 37 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 2 alin.
(2)şi al art. 24 din Legea nr. 370/2004, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii HOTĂRĂŞTE:
  1. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a alegerilor din data de 28 noiembrie 2004 pentru Camera Deputaţilor şi Senat, formulată de Partidul Noua Generaţie.
  2. Respinge cererea de anulare a alegerilor din data de 28 noiembrie 2004 pentru funcţia de Preşedinte al României, formulată de Partidul Noua Generaţie. Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.