HOTĂRÂRE nr. 535 din 6 mai 2009 privind transmiterea unor sectoare de drum trecute din domeniul public al municipiului Arad şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi încadrarea acestora în categoria funcţională a drumurilor naţionale, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 12 mai 2009 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.
(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 şi 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Sectoarele de drum prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecute în domeniul public al statului, se transmit în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi se încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional. Articolul 2 Predarea-preluarea sectoarelor de drum prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător. Articolul 4 După finalizarea activităţilor de interes naţional, sectoarele de drum prevăzute la art. 1 trec în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, Dan Nica Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Bucureşti, 6 mai 2009. Nr. 535. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a sectoarelor de drum trecute din domeniul public al municipiului Arad şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi încadrarea acestora în categoria funcţională a drumurilor naţionale, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional -----