HOTĂRÂRE nr. 1.010 din 17 octombrie 2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Regularizare râu Buzău pe zona Întorsura Buzăului - Sita Buzăului, judeţul Covasna" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 724 din 25 octombrie 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin.
(1)lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Regularizare râu Buzău pe zona Întorsura Buzăului - Sita Buzăului, judeţul Covasna", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din împrumuturile acordate României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului "Investiţii prioritare în domeniul gospodăririi apelor din România", asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, poziţia 7 din anexa nr. I "Lista obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu", precum şi anexa nr. II/7 "Caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii «Regularizarea râului Buzău pe zona Întorsura Buzăului - Sita Buzăului, judeţul Covasna»" la Hotărârea Guvernului nr. 32/2012 privind aprobarea listei cuprinzând 7 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 31 ianuarie 2012, se abrogă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul mediului şi pădurilor, Rovana Plumb Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Eduard Hellvig Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Bucureşti, 17 octombrie
- Nr. 1.
- Anexa INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Regularizare râu Buzău pe zona Întorsura Buzăului - Sita Buzăului, judeţul Covasna" Titular: Ministerul Mediului şi Pădurilor Beneficiar: Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa Amplasament: pe sectorul cuprins între podul din beton de pe râul Buzău de pe DN 10, între localităţile Întorsura Buzăului şi Sita Buzăului, şi podul din beton de pe râul Buzău din localitatea Crasna şi pe afluenţi pe zonele influenţate de lucrările propuse pe râulBuzău, zone de confluenţă cu râul Buzău cu afluenţi (pârâul Boului, pârâul Bobocea pârâul Sita, pârâul Ciumenic, pârâul Cremenea şi pârâul Zăbrătău). Din punct de vedere administrativ, lucrările sunt amplasate pe teritoriul comunei Sita Buzăului a oraşului Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Indicatori tehnico-economici Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din împrumuturile acordate României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului "Investiţii prioritare în domeniul gospodăririi apelor din România", asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----------