← România

DECRET nr. 1.733 din 25 noiembrie 2009

DECRET nr. 1.733 din 25 noiembrie 2009 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din

Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 30 noiembrie 2009 În temeiul prevederilor art. 77 alin.

(1)şi ale art. 100 alin.
(1)din Constituţia României, republicată, Preşedintele României decretează: Articolul UNIC Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU Bucureşti, 25 noiembrie 2009. Nr. 1.733. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.