← România

ACORD din 21 septembrie 1998

ACORD din 21 septembrie 1998 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan cu privire la colaborarea culturală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 1 septembrie 2000 Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan, denumite în continuare părţi, decise sa întărească relaţiile de prietenie şi înţelegere reciprocă dintre popoarele celor două tari, luând în considerare profundele transformări care au loc în ţările lor, nazuind sa dezvolte colaborarea în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei, sportului, precum şi în alte domenii, reafirmand atasamentul lor faţă de prevederile Actului final de la Helsinki al Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Cartei de la Paris pentru o noua Europa, au convenit următoarele: Articolul 1 În scopul dezvoltării şi intaririi pe toate căile a colaborării culturale părţile vor promova şi vor sprijini:

  1. a)schimburile de oameni de cultura, litere şi arta, de formaţiuni artistice şi de creaţie, de profesori şi specialişti; ...
  2. b)traducerile şi publicarea de literatura beletristica şi ştiinţifică de interes reciproc; ...
  3. c)organizarea şi desfăşurarea de zile ale culturii şi artei, de expoziţii, festivaluri, reprezentaţii teatrale, grupuri muzicale şi de dans, inclusiv pe baza comercială; ...
  4. d)schimburile de literatura ştiinţifică, beletristica şi de alte lucrări de cultura generală, filme, periodice, înregistrări şi partituri muzicale; ...
  5. e)schimburile de materiale informative şi de arhiva; ...
  6. f)colaborarea în domeniul activităţii editoriale, poligrafiei şi comerţului de carte. ... Articolul 2 Părţile vor stimula invitarea reciprocă şi participarea unor personalităţi din domeniile ştiinţei, învăţământului, culturii şi artei din cealaltă ţara la congresele, conferinţele, festivalurile artistice şi la alte manifestări cu participare internationala organizate pe teritoriul lor. Articolul 3 Părţile vor facilita colaborarea şi schimbul de experienta în domeniul învăţământului, în următoarele direcţii:
  7. a)schimbul de profesori, stagiari, doctoranzi şi alţi specialişti, pentru a tine prelegeri şi pentru a efectua cercetări ştiinţifice; ...
  8. b)oferirea de locuri şi burse pentru studii în unităţi de învăţământ superior, doctorantura şi stagii de perfecţionare; ...
  9. c)studierea limbii şi literaturii, a istoriei şi culturii celor două tari; ...
  10. d)schimbul de studenţi şi elevi; ...
  11. e)conlucrarea în vederea prezentării corecte în manualele şcolare şi în cursurile universitare a istoriei, culturii, geografiei, economiei şi dezvoltării social-politice a celor două tari, inclusiv prin crearea unor grupe mixte de lucru, schimburi de documente şi materiale; ...
  12. f)extinderea şi aprofundarea legăturilor directe dintre academii, instituţii de învăţământ, institute de cercetare ştiinţifică şi alte organisme. ... Articolul 4 Părţile vor incuraja recunoaşterea reciprocă a certificatelor, diplomelor, titlurilor şi gradelor ştiinţifice eliberate şi acordate de instituţiile lor de învăţământ şi ştiinţifice, prin încheierea unor convenţii separate între instituţiile respective. Articolul 5 Părţile, pe bază de reciprocitate, vor acorda specialiştilor acces în biblioteci, arhive şi în alte instituţii culturale, în conformitate cu reglementările existente. Articolul 6 Părţile vor incuraja colaborarea dintre instituţiile de cinematografie, în vederea schimbului şi achiziţionării de filme, organizării de festivaluri ale filmului, precum şi pentru schimbul de publicaţii periodice de cinema. Articolul 7 Părţile vor incuraja schimbul regulat de programe de radio şi de televiziune referitoare la economia, dezvoltarea socială şi culturală a ţărilor lor, precum şi schimbul de specialişti în acest domeniu. Articolul 8 Părţile vor favoriza colaborarea dintre agenţiile de presa şi alte mijloace de informare în masa. Articolul 9 Părţile vor incuraja şi vor susţine colaborarea în domeniul sănătăţii. Articolul 10 Părţile vor acorda sprijin în colaborarea dintre organismele de tineret. Articolul 11 Părţile vor sprijini dezvoltarea colaborării în domeniul turismului, educaţiei fizice şi sportului. Articolul 12 Părţile se angajează sa protejeze reciproc drepturile de autor şi drepturile conexe ale persoanelor juridice şi fizice pe teritoriul lor, în conformitate cu acordurile internaţionale la care sunt părţi. Articolul 13 Părţile vor incuraja colaborarea în cadrul acordurilor şi organizaţiilor internaţionale la care sunt părţi. Articolul 14 Prezentul acord nu afectează drepturile şi obligaţiile părţilor, decurgând din alte acorduri internaţionale. Articolul 15 Pentru îndeplinirea prevederilor prezentului acord se vor încheia programe interdepartamentale, care vor cuprinde condiţiile financiare şi modalităţile de colaborare. Articolul 16 Diferendele referitoare la interpretarea prevederilor prezentului acord vor fi soluţionate prin consultări şi negocieri. Articolul 17 Prezentul acord va intra în vigoare la data comunicării de către ambele părţi a îndeplinirii procedurilor interne prevăzute de legislaţia lor. Articolul 18 Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 5 ani. Valabilitatea lui se va prelungi automat pe noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părţi nu va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin 6 luni înainte de încheierea perioadei de 5 ani, dorinţa sa de a-l denunta. În cazul denunţării prezentului acord orice program de colaborare semnat în baza lui rămâne în vigoare până la expirarea termenului de valabilitate a acestuia. Încheiat la Bucureşti la 21 septembrie 1998, în doua exemplare, fiecare în limbile română, kazaha şi rusa, toate cele trei texte având aceeaşi valabilitate. În caz de divergenta de interpretare a prevederilor prezentului acord părţile se vor conduce după textul în limba rusa. Pentru Guvernul României, Pentru Guvernul Republicii Kazahstan, Mihai Rasvan Ungureanu Kasimjomart Kelemevici Tokaev ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.