ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 279 din 14 decembrie 2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare asumate de Banca Generală de Credit şi Promovare - BANKCOOP - S.A. ce decurg din Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare industriala, în valoare de 120 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 21 decembrie 2000 În temeiul prevederilor art. 114 alin.
(4)din Constituţia României şi ale Legii nr. 68/1995 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare industriala, în valoare de 175 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 Obligaţiile financiare asumate de Banca Generală de Credit şi Promovare - BANKCOOP - S.A., scadente în perioada 15 iulie 2000 - 15 ianuarie 2007, în suma de 1.644.483 dolari S.U.A., reprezentând rate de capital, la care se adauga dobânzile aferente, ce decurg din Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare industriala, în valoare de 120 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995, se achită de Ministerul Finanţelor şi au ca sursa de plată fondul de risc constituit pentru achitarea datoriei publice externe, în baza Legii datoriei publice nr. 81/1999. Articolul 2 Ministerul Finanţelor mandatează Banca de Export-Import a României - S.A. (Eximbank), în calitate de agent desemnat de acesta, sa îl reprezinte în dosarul procedurii de faliment al Băncii Generale de Credit şi Promovare - BANKCOOP - S.A., în vederea recuperării sumelor achitate de Ministerul Finanţelor, prevăzute la art. 1, şi virarii lor integrale la fondul de risc. PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul finanţelor, Valentin Lazea, secretar de stat -----