ORDIN nr. 6.155 din 22 decembrie 2016 privind derularea Programului naţional "2017 - Anul învăţământului profesional şi tehnic în România" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 12 ianuarie 2017 În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.069/2016 privind aprobarea Calendarului admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2017-2018 şi a Notei nr. VET 3.897 din 21 decembrie 2016 referitoare la Programul naţional "2017 - Anul învăţământului profesional şi tehnic în România", ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin. Articolul 1 Anul 2017 este dedicat, prin programul activităţilor, promovării învăţământului profesional şi tehnic în România. Articolul 2 Se aprobă Programul activităţilor destinate promovării învăţământului profesional şi tehnic în anul 2017, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3 Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ profesional şi tehnic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, Mircea Dumitru Bucureşti, 22 decembrie
- Nr. 6.
- Anexă PROGRAMUL activităţilor destinate promovării învăţământului profesional şi tehnic în anul 2017 *Font 7* ┌───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────────────────────┐ │ Măsura │ Acţiuni specifice │ Termen/Perioada │ Responsabil │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Instruirea tuturor inspectoratelor │1.
- Şedinţe de instruire a │ ianuarie 2017 │MENCS, CNDIPT │ │şcolare, unităţilor de învăţământ │inspectorilor şcolari din │ │ │ │profesional şi tehnic şi a unităţilor │inspectoratele şcolare judeţene/al │ │ │ │de învăţământ gimnazial cu privire la │municipiului Bucureşti şi a │ │ │ │posibilitatea continuării studiilor │consilierilor din cadrul CJRAE/CMNRAE │ │ │ │de către absolvenţii claselor a VIII-a ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │în învăţământul dual, prin prezentarea:│1.
- Şedinţe de instruire a │ ianuarie 2017 │MENCS, CNDIPT, ISJ/ISMB │ │- modului de organizare şi funcţionare │directorilor unităţilor de învăţământ │ │ │ │a învăţământului dual; │profesional şi tehnic │ │ │ │- etapelor constituirii formaţiunilor ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │de studiu în învăţământul dual; │1.
- Şedinţe de instruire a │ februarie 2017 │MENCS, CNDIPT, ISJ/ISMB │ │- calendarului şi a modului de │directorilor unităţilor de învăţământ │ │ │ │organizare şi desfăşurare a admiterii │gimnazial │ │ │ │în învăţământul dual. ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │1.
- Şedinţe de instruire a tuturor │ februarie 2017 │ISJ/ISMB, conducerile │ │ │cadrelor didactice din unităţile de │ │unităţilor de învăţământ│ │ │învăţământ profesional şi tehnic şi │ │ │ │ │din unităţile de învăţământ gimnazial │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Informarea publică cu privire la │2.
- Publicări pe site-ul MENCS, │ │ │ │învăţământul dual: │CNDIPT şi "Alege-ţi drumul" │ ianuarie 2017 │MENCS, CNDIPT │ │- modul de organizare şi funcţionare a ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │învăţământului dual; │2.
- Publicări în presa centrală │ ianuarie 2017 │MENCS, CNDIPT │ │- etapele constituirii formaţiunilor ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │de studiu în învăţământul dual │2.
- Campanii de informare prin │ ianuarie-decembrie │MENCS, CNDIPT │ │- calendarul şi modul de organizare şi │mijloacele audiovizuale naţionale │ 2017 │ │ │desfăşurare a admiterii în ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │învăţământul dual │2.
- Publicări în presa locală │ ianuarie 2017 │ISJ/ISMB │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │2.
- Campanii de informare prin │ ianuarie-decembrie │ISJ/ISMB │ │ │mijloacele audiovizuale locale │ 2017 │ │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Informarea structurilor parteneriale│3.
- Şedinţe ale consorţiilor regionale│ ianuarie 2017 │CNDIPT, ISJ/ISMB │ │consultative pentru învăţământul │ │ │ │ │profesional şi tehnic şi a operatorilor├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │economici cu privire la: │3.
- Şedinţe ale CLDPS cu participarea │ ianuarie-februarie │CNDIPT, ISJ/ISMB │ │- modul de organizare şi funcţionare a │tuturor operatorilor economici │ 2017 │ │ │învăţământului dual; │interesaţi şi a altor factori │ │ │ │- etapele constituirii formaţiunilor │interesaţi │ │ │ │de studiu în învăţământul dual; │ │ │ │ │- calendarul şi modul de organizare şi │ │ │ │ │desfăşurare a admiterii în │ │ │ │ │învăţământul dual │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- "Săptămâna meseriilor" - acţiune de │4.
- Informări în cadrul întâlnirilor │ 27 februarie - │ISJ/ISMB, unităţile de │ │promovare a învăţământului profesional │cu elevii şi părinţii acestora │ 31 martie 2017 │învăţământ gimnazial │ │şi tehnic, inclusiv a învăţământului │organizate în fiecare unitate de │ │ │ │dual, în rândul elevilor prin │învăţământ gimnazial de către ISJ │ │ │ │organizarea la nivelul fiecărei unităţi│ │ │ │ │de învăţământ gimnazial a acţiunilor ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │de prezentare în rândul elevilor de │4.
- Promovarea ofertei de şcolarizare │ 27 februarie - │ISJ/ISMB, unităţile de │ │clasa a VIII-a a: │în învăţământul profesional şi tehnic, │ 31 martie 2017 │învăţământ gimnazial, │ │- modului de organizare şi funcţionare │inclusiv în învăţământul dual, în │ │unităţile de învăţământ │ │a învăţământului dual; │rândul elevilor de clasa a VIII-a de │ │profesional şi tehnic, │ │- condiţiilor în care elevii pot avea │către unităţile de învăţământ │ │operatorii economici │ │acces la învăţământul profesional şi │profesional şi tehnic împreună cu │ │parteneri │ │tehnic (IPT) în general şi la │operatorii economici parteneri │ │ │ │învăţământul dual în special; │ │ │ │ │- beneficiile formării profesionale │ │ │ │ │iniţiale prin IPT în general şi ale │ │ │ │ │formării prin învăţământul dual în │ │ │ │ │special; │ │ │ │ │- oferta de şcolarizare în învăţământul│ │ │ │ │profesional şi tehnic, inclusiv în │ │ │ │ │învăţământul dual │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │4.
- Vizite organizate pentru elevii │ 27 februarie - │ISJ/ISMB, unităţile de │ │ │claselor a VIII-a la operatorii │ 31 martie 2017 │învăţământ gimnazial, │ │ │economici parteneri pentru prezentarea │ │unităţile de învăţământ │ │ │locurilor de practică în cadrul │ │profesional şi tehnic, │ │ │acţiunii "Ziua porţilor deschise" │ │operatorii economici │ │ │ │ │parteneri │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Consilierea tuturor elevilor din │5.
- Sesiuni de consiliere în toate │ 27 februarie - │ │ │clasa a VIII-a cu privire la │unităţile de învăţământ gimnazial │ 31 martie 2017 │ISJ/ISMB, CJRAE │ │oportunitatea continuării studiilor în │ │ │ │ │învăţământul profesional şi tehnic, │ │ │ │ │inclusiv în învăţământul dual │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Organizarea şi desfăşurarea │6.
- Elaborarea regulamentului specific│ │ │ │olimpiadelor, competiţiilor şi │privind organizarea şi desfăşurarea │ │ │ │concursurilor pe meserii │concursurilor pe meserii │ februarie 2017 │MENCS │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │6.
- Desfăşurarea concursurilor pe │ │MENCS, ISJ/ISMB, │ │ │meserii │ 24-28 aprilie 2017 │unităţile de învăţământ │ │ │ │ │profesional şi tehnic, │ │ │ │ │operatorii economici │ │ │ │ │parteneri │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │6.
- Desfăşurarea olimpiadelor şcolare │ conform │MENCS, ISJ/ISMB, │ │ │din aria curriculară tehnologii │ calendarului MENCS │unităţile de învăţământ │ │ │ │ │profesional şi tehnic │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │6.
- Desfăşurarea olimpiadelor şcolare │ conform │MENCS, ISJ/ISMB, │ │ │de Educaţie tehnologică │ calendarului MENCS │unităţile de învăţământ │ │ │ │ │gimnazial │ │ ├───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │ │6.
- Desfăşurarea competiţiei │ │MENCS, CNDIPT-ROCT, │ │ │Business Plan │ februarie-mai 2017 │ISJ/ISMB, unităţile de │ │ │ │ │învăţământ profesional │ │ │ │ │şi tehnic, operatorii │ │ │ │ │economici parteneri │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Instruirea tuturor elevilor de clasa│7.
- Şedinţe de instruire │ 11-31 mai 2017 │ISJ/ISMB, unităţile de │ │a VIII-a şi a părinţilor acestora cu │ │ │învăţământ gimnazial, │ │privire la procedurile de admitere şi │ │ │unităţile de învăţământ │ │oferta de şcolarizare în învăţământul │ │ │profesional şi tehnic │ │profesional şi tehnic, în general şi │ │ │ │ │în învăţământul dual, în special │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Prezentarea ofertei de şcolarizare │8.
- Prezentarea distinctă a ofertei de│ 8-19 mai 2017 │ISJ/ISMB, unităţile de │ │prin învăţământul profesional şi │şcolarizare prin învăţământul dual la │ │învăţământ profesional │ │tehnic, inclusiv prin învăţământul │nivelul fiecărei unităţi de învăţământ │ │şi tehnic, operatorii │ │dual, în cadrul "Târgului ofertelor │profesional şi tehnic care şcolarizează│ │economici parteneri │ │educaţionale" │în învăţământul dual, cu menţionarea │ │ │ │ │operatorilor economici parteneri, în │ │ │ │ │cadrul "Târgului ofertelor │ │ │ │ │educaţionale". "Târgul ofertelor │ │ │ │ │educaţionale" va avea o secţiune │ │ │ │ │distinctă pentru oferta prin │ │ │ │ │învăţământul dual la nivel judeţean şi │ │ │ │ │regional. │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────────┤ │
- Popularizarea exemplelor de bună │9.
- Realizarea şi postarea pe site-ul │ august-octombrie │CNDIPT, ISJ/ISMB, în │ │practică în implementarea │"Alege-ţi drumul" a testimonialelor │ 2017 │colaborare cu unităţile │ │învăţământului dual, în parteneriatul │privind exemplele de bună practică în │ │de învăţământ │ │şcoală-operatori economici │implementarea învăţământului dual │ │profesional şi tehnic │ │ │ │ │care au ofertă de │ │ │ │ │formare în învăţământul │ │ │ │ │dual şi operatorii │ │ │ │ │economici parteneri. │ └───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────────────────────┘ -----