HOTĂRÂRE nr. 601 din 21 aprilie 2004 privind acordarea unui ajutor umanitar constând în materiale de construcţii şi reparat case pentru strămutarea familiilor din comuna Taşca, judeţul Neamţ, afectate de alunecările de teren Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 4 mai 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 3 miliarde lei, familiilor afectate de alunecările de teren din comuna Taşca, judeţul Neamţ, constând în materiale de construcţii şi reparat case, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2
(1)Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, la preţul de înregistrare, prin conturile "Finanţarea din bugetul de stat privind anii precedenţi şi alte surse", respectiv "Venituri proprii din anii precedenţi şi alte surse", după caz, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselorverbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de Prefectura Judeţului Neamţ. ...
(2)Finanţarea reîntregirii stocurilor cu cantităţile acordate conform prevederilor art. 1 se asigură din bugetul de stat în anul 2005. ... Articolul 3
(1)Transportul produselor până la locul indicat de prefectură se va efectua în regim de urgenţă cu mijloace auto din dotarea unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace ale unor societăţi comerciale angajate de acestea, precum şi pe calea ferată, prin grija Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. ...
(2)Cheltuielile legate de ambalarea şi transportul produselor se suportă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat din venituri proprii, conform prevederilor art. 3 alin.
(1)lit. e) din normele de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.411/2002 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii. ...
(3)Distribuirea produselor către populaţia sinistrată se va face de Prefectura Judeţului Neamţ, prin persoane anume împuternicite. ...
(4)Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală. ... Articolul 4
(1)Prefectura Judeţului Neamţ va justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. ...
(2)Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul Prefecturii Judeţului Neamţ în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea p. Ministrul finanţelor publice, Neculae Eugeniu Plăiaşu, secretar de stat Bucureşti, 21 aprilie 2004. Nr. 601. Anexa LISTA materialelor de construcţii şi reparat case ce se acordă ca ajutor umanitar pentru strămutarea familiilor din comuna Taşca, judeţul Neamţ, afectate de alunecările de teren -----------