← România

HOTĂRÂRE nr. 9 din 13 ianuarie 2016

HOTĂRÂRE nr. 9 din 13 ianuarie 2016 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "R 113 - Penitenciar Giurgiu" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 19 ianuarie 2016 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin.

(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "R 113 - Penitenciar Giurgiu", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din veniturile proprii ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Giurgiu răspund de realizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: --------------- Ministrul justiţiei, Raluca Alexandra Prună Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu p. Ministrul finanţelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat Bucureşti, 13 ianuarie
  1. Nr.
  2. Anexă CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "R 113 - Penitenciar Giurgiu", judeţul Giurgiu Ordonator principal de credite: Ministerul Justiţiei Beneficiar: Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Giurgiu Amplasament: municipiul Giurgiu, Str. Bălănoaiei nr. 12A, judeţul Giurgiu Indicatorii tehnico-economici - Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 80.449 (în preţuri 30 septembrie 2014; 1 euro = 4,4114 lei), din care: C +M mii lei 71.298 - Valoarea investiţiei rest de finanţat mii lei 20.696 (în preţuri 30 septembrie 2014; 1 euro 4,4114 lei), din care: C + M mii lei 15.076 Eşalonarea investiţiei rest de executat - Anul I: INV mii lei 6.000 ───── C + M 4.000 - Anul II: INV mii lei 7.000 ───── C + M 5.000 - Anul III: INV mii lei 7.696 ───── C + M 6.076 - Capacităţi: ● Suprafaţă desfăşurată totală: mp 20.585 din care: suprafaţă detenţie; mp 10.615 suprafaţă pentru secţiuni specifice; mp 9.310 utilităţi şi suprafeţe auxiliare. mp 660 ● Drumuri şi platforme mp 17.600 - Durata de realizare a investiţiei, rest de executat luni 36 Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P 1001/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din veniturile proprii ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.