CIRCULARĂ nr. 33 din 7 octombrie 2010 privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la construirea primului avion cu reacţie de către Henri Coandă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 13 octombrie 2010 Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 11 octombrie 2010, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la construirea primului avion cu reacţie de către Henri Coandă. Articolul 2 Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: Aversul monedei prezintă, în prim-plan, stema României, anul de emisiune "2010", valoarea nominală a monedei "10 LEI", oblic, inscripţia "ROMÂNIA" şi reprezentarea aeroplanului cu reacţie construit de Henri Coandă, iar în plan secund conturul aparatului de zbor văzut de deasupra. Reversul monedei prezintă, în partea stângă, inscripţiile: "PRIMUL AVION CU REACTIE", "100 ANI" şi "1910", iar în dreapta portretul lui Henri Coandă şi numele acestuia "HENRI COANDA". Articolul 3 Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Articolul 4 Monedele din argint din emisiunea numismatică "Aniversarea a 100 de ani de la construirea primului avion cu reacţie de către Henri Coandă" au putere circulatorie pe teritoriul României. Articolul 5 Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 7 octombrie 2010. Nr. 33. -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.