← România

HOTĂRÎRE nr. 27 din 21 februarie 1997

HOTĂRÎRE nr. 27 din 21 februarie 1997 cu privire la nivelul salariului de baza minim brut pe ţara, în anul 1997 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 25 februarie 1997 În temeiul art. 5 din Legea salarizarii nr. 14/1991, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Începând cu data de 1 februarie 1997, salariul de baza minim brut pe ţara se stabileşte la 150.000 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,33 ore în medie pe luna în anul 1997, reprezentind 885,85 lei/ora. Articolul 2 În unităţile în care grilele de salarizare din contractele colective de muncă sunt stabilite în funcţie de nivelul salariului de baza minim brut pe ţara, modificarea cuantumului acestui salariu nu poate produce efecte asupra valorii salariilor din grilele de salarizare. Articolul 3 Ministerul Finanţelor va modifica, potrivit prevederilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, Calculatorul nr. 2*) pentru impozitul pe venitul lunar realizat din salarii la locul permanent de muncă, publicat în Monitorul Oficial al României. Articolul 4 Persoanele juridice şi fizice care stabilesc pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă salarii de baza sub nivelul celui prevăzut la art. 1 se sancţionează cu amendă contravenţională între 500.000 lei şi 1.000.000 lei. Articolul 5 Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 4 se fac, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, de către personalul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, al direcţiilor de muncă şi protecţie socială judeţene şi al Direcţiei generale de muncă şi protecţie socială a municipiului Bucureşti, împuternicit prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale. ----------------------- Notă ... *) Calculatorul nr. 2 este publicat în pag. 21 şi 31. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: ----------------- Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu p. Ministru de stat, ministrul finanţelor, Eugeniu Corneliu Gorcea, secretar de stat --------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.