HOTĂRÎRE Nr. 355 din 27 iunie 1994 privind acordarea de subvenţii de la bugetul de stat pentru bugetul Fondului de risc şi de accident Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 167 din 1 iulie 1994 În temeiul prevederilor art. 13 lit. c) din Legea nr. 53/1992 privind protecţia specială a persoanelor handicapate, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Fondului de risc şi de accident, gestionat de Secretariatul de Stat pentru Handicapati, cu suma de 5.000 milioane lei, pe seama rezervei bugetare la dispoziţia Guvernului. Articolul 2 Subvenţia acordată urmează să fie utilizata, împreună cu celelalte surse proprii, cu prioritate pentru plata alocaţiilor de stat pentru copii, pensiilor sociale pentru nevăzători şi ajutoarelor speciale lunare. Articolul 3 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii vor lua în continuare măsuri de verificare a modului de eliberare a certificatelor de handicapat şi de revedere a criteriilor care stau la baza eliberării acestora, potrivit legii. Articolul 4 Ministerul Finanţelor va introduce modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în bugetul Fondului de risc şi de accident şi în bugetul de stat pe anul 1994. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dan Mircea Popescu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Ministrul sănătăţii, Iulian Mincu Secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Handicapati, Dumitru Magherescu ----------------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.