HOTĂRÎREA nr. 768 din 20 noiembrie 1992 cu privire la reglementarea folosirii şi gestionării formularelor tipizate comune şi specifice în legătură cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 14 decembrie 1992 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Formularele tipizate comune şi specifice, care se folosesc începînd cu data de 1 ianuarie 1992 în legătură cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată, sînt cele din anexele nr. 1 şi
- Formularele prevăzute în anexa nr. 1 se tiparesc şi se distribuie, cu plata, agenţilor economici prin grija direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti. Formularele de la poziţiile 2-4 din anexa nr. 1 sînt formulare cu regim special, care se inseriaza şi se numeroteaza de către tipografii potrivit comenzilor emise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti. Formularele prevăzute în anexa nr. 2 se tiparesc prin grija agenţilor economici utilizatori, care vor asigura şi regimul special de gestionare, evidenta şi utilizare. Modelele formularelor respective se difuzează utilizatorilor prin direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti. Articolul 2 Agenţii economici care folosesc tehnica de calcul pentru editarea şi completarea formularelor pot folosi în continuare sistemul utilizat cu aprobarea direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Pentru formularele de la poziţiile 2-4 din anexa nr. 1, concomitent cu aprobarea se va atribui fiecărui agent economic seria şi limitele numerelor ce se vor da pentru fiecare tip de formular. Articolul 3 Ministerul Economiei şi Finanţelor va emite norme cu privire la completarea, circulaţia şi folosirea formularelor prevăzute în anexa nr. 1, pînă la 15 decembrie
- Pentru formularele prevăzute în anexa nr. 2, normele respective se elaborează, în acelaşi termen, de Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu consultarea principalilor utilizatori. Articolul 4 La propunerea principalilor utilizatori, Ministerul Economiei şi Finanţelor aproba introducerea de noi formulare tipizate comune şi specifice privind taxa pe valoarea adăugată, precum şi modificarea sau eliminarea celor aflate în uz. Articolul 5 Răspunderea privind organizarea gestionării, evidentei şi utilizării formularelor privind taxa pe valoarea adăugată revine conducătorului unităţii utilizatoare. Articolul 6 Controlul respectării prevederilor prezentei hotărîri se efectuează de organele Ministerului Economiei şi Finanţelor. Articolul 7 Nerespectarea prevederilor prezentei hotărîri se sancţionează potrivit legii. p. PRIM-MINISTRU DAN MIRCEA POPESCU Contrasemnează: ----------------- Ministrul economiei şi finanţelor, George Danielescu Anexa 1 FORMULARE TIPIZATE COMUNE privind activitatea financiară şi contabila în legătură cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată Anexa 2 FORMULARE TIPIZATE COMUNE ŞI SPECIFICE adaptate taxei pe valoarea adăugată -------------------