DECIZIE nr. 843 din 2 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 23 octombrie 2007 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 5.496/ 90/2006 (nr. vechi 1.463/P/2006) al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.496/90/2006 (nr. vechi 1463/P/2006), Tribunalul Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public şi art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece dispoziţiile legale criticate interzic procurorului de a ataca o hotărâre judecătorească nelegală, permiţând astfel intrarea ei în circuitul social. De asemenea, prin art. 362 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală se interzice procurorului exercitarea atribuţiei sale constituţionale, şi anume aceea de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Nu se poate susţine că prin atacarea de către procuror a unei hotărâri nelegale din punct de vedere al rezolvării laturii civile a procesului penal s-ar încălca principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil. Aşa fiind, declararea de către procuror a unei căi de atac împotriva unei sentinţe penale nelegale este singura modalitate prin care nelegalitatea poate fi îndreptată. Tribunalul Vâlcea - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Potrivit art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea legală criticată nu intră în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor cu capacitate deplină de exerciţiu neputându-se face totuşi împotriva dorinţei acestora de a-şi exercită drepturile recunoscute de lege. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece respingerea ca inadmisibil a apelului formulat de procuror în ce priveşte latura civilă a cauzei, în lipsa apelului părţii civile, îşi are raţiunea în caracterul privat al acţiunii civile, care este, în esenţă, o instituţie de drept civil, ea devenind instituţie de drept procesual penal în măsura în care este exercitată în cadrul unui proces penal. Acţiunea civilă în procesul penal este supusă dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile. Săvârşirea unei infracţiuni produce, pe lângă urmările socialmente periculoase, şi un prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau juridice, care, prin acţiunea civilă, pretinde să-i fie reparat. Dispoziţia criticată reprezintă expresia principiului înscris la art. 21 alin.
(1)din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. Astfel, posibilitatea formulării unei căi de atac în ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal trebuie să aparţină, în principiu, doar persoanei care a suferit un prejudiciu material sau moral, în urma săvârşirii unei infracţiuni, şi este firesc ca aceasta să poată renunţa la valorificarea dreptului său. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, Ministerul Public poate exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti numai în condiţiile prevăzute de lege. Or, în considerarea dreptului său constituţional consacrat de art. 126 alin.
(2), legiuitorul poate reglementa aceste condiţii, cum ar fi cele privitoare la termenul de declarare, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Persoanele care pot face apel, care au următorul conţinut: "Pot face apel:
- a)procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Apelul procurorului în ce priveşte latura civilă este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilă se exercită din oficiu;". ... Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate stabilesc dreptul procurorului de a face apel necondiţionat cu privire la latura penală şi condiţionat cu privire la latura civilă, sens în care apelul acestuia este inadmisibil în absenţa exercitării căii de atac de către partea civilă, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilă se exercită din oficiu. Altfel spus, procurorul poate exercita calea de atac a apelului în absenţa apelului părţii civile numai atunci când, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură penală, partea vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă. Aşa fiind, este evidentă raţiunea unei astfel de reglementări, şi anume aceea de protecţie a drepturilor şi libertăţilor persoanelor care, din motive obiective, nu pot depune diligenţe viabile în acest sens. Critica autorului excepţiei este însă centrată pe imposibilitatea procurorului de a face apel cu privire la latura civilă în situaţia în care partea civilă, deşi are capacitate deplină de exerciţiu, nu a înţeles să uzeze de calea de atac. De remarcat că, spre deosebire de acţiunea penală, acţiunea civilă are drept obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului sau a părţii responsabile civilmente şi poate fi alăturată acţiunii penale prin constituirea părţii vătămate ca parte civilă. Iată că Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare, a înţeles să permită conexarea a două acţiuni, lăsând totuşi operant principiul disponibilităţii în ce priveşte latura civilă. Or, dacă persoana care a suferit o pagubă, în virtutea aprecierii libere a exercitării dreptului său, poate dispune cu privire la schimbarea calităţii din parte vătămată în parte civilă, este firesc ca exerciţiul unui astfel de drept să fie guvernat de principiul disponibilităţii şi în ce priveşte exercitarea unei căi de atac referitoare la aspecte ce constituie obiectul unei acţiuni civile. Aşa fiind, pe o astfel de structură, instituirea obligativităţii procurorului de a exercita pentru partea civilă calea de atac a apelului cu privire la o eventuală recuperare de prejudiciu apare ca o ingerinţă în principiul disponibilităţii. De asemenea, este unanim admis că o hotărâre judecătorească care pare să fie ilegală sub aspectul laturii civile are caracter irefragabil sub aspectul laturii penale. Însă o astfel de hotărâre poate fi acceptată ca atare de deţinătorul interesului legal sau poate avea autoritate de lucru judecat numai cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, în faţa unei instanţe civile, atunci când partea civilă a înţeles să uzeze de mijloace procesuale separate, cum ar fi exercitarea unei acţiuni civile distincte de cea penală, pentru valorificarea dreptului său. Faptul că procurorul nu are acces la calea de atac a apelului, în absenţa apelului formulat de partea civilă, nu echivalează cu o încălcare a rolului său constituţional sau a statutului conferit de Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, Ministerul Public poate exercita căile de atac, în condiţiile legii, adică aşa cum sunt acestea reglementate prin lege organică adoptată de Parlament. În plus, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, că instituirea regulilor de desfăşurare în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel art. 126 alin.
(2)din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege". În sfârşit, referitor la rolul procurorului, este de observat că însuşi textul constituţional invocat îl circumscrie anumitor scopuri referitoare la ordinea de drept, interese generale ale societăţii ori drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor. Este imposibil de acceptat ideea că, în absenţa posibilităţii procurorului de a se substitui dreptului părţii civile, se aduce atingere ordinii de drept, intereselor generale ale societăţii ori drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor atunci când titularul unui drept material, care are deplină capacitate de exerciţiu, nu depune diligenţele necesare în vederea valorificării dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin acceptarea introducerii în circuitul social a unei hotărâri judecătoreşti penale care nu s-a pronunţat şi asupra cererilor de constituire ca parte civilă a unor persoane sunt afectate scopurile pentru care legiuitorul constituant a înţeles să definească rolul Ministerului Public în activitatea judiciară. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.
- d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 5.496/90/2006 (nr. vechi 1.463/P/2006) al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2007. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----