HOTĂRÎRE nr. 655 din 4 iunie 1990 privind reglementarea unor drepturi ce se acordă salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în mediu cu radiatii nucleare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 7 noiembrie 1992 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Personalul care îşi desfăşoară activitatea în mediu cu surse de radiatii sau generatori de radiatii beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase de pînă la 30%, diferenţiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a, 30% la categoria a IV-a. Personalul care beneficiază de sporul prevăzut la alin. 1 nu va mai primi sporul de pînă la 20% prevăzut în Decretul nr. 163/1975, anexa IX, cap. II, pct. 4 şi nici alte sporuri prevăzute de art. 68 din Legea nr. 57/1974, astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 68/
- Articolul 2 Personalul numit prin decizia conducătorului unităţii şi nominalizat în autorizaţia eliberata de Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare sa îndeplinească atribuţiile de şef unitate nucleara, responsabil cu radioprotectia sau responsabil cu gestiunea surselor beneficiază, pe lîngă sporurile cuvenite conform art. 1 de un spor de 10% calculat asupra salariului tarifar pe timpul cît exercita aceste atribuţii. Articolul 3 Pentru încadrarea unităţilor nucleare şi a locurilor de muncă pe cele 4 categorii de risc radiologic, Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare va actualiza, în termen de 30 de zile de la data prezentei, criteriile de clasificare, în concordanta cu conceptia de risc radiologic utilizata în prezent pe plan mondial în acest domeniu. Pînă la actualizare se aplică criteriile existente conform reglementărilor în vigoare. Articolul 4 Persoanele scoase temporar de pe locurile de muncă cu risc radiologic, ca urmare a aplicării prevederilor din Normele republicane de securitate nucleara, beneficiază în continuare de drepturile avute, pentru o perioadă de cel mult 6 luni de zile, dacă scoaterea de pe aceste locuri de muncă nu este din vina lor. Articolul 5 Prezenta hotărîre intră în vigoare pe data de 1 iunie
- Ministerele, celelalte organe centrale, primăriile judeţene, care au în subordine unităţi la care se acordă sporurile prevăzute de prezenta hotărîre, vor lua măsuri pentru o mai buna organizare a muncii pentru creşterea eficientei şi obţinerea unor rezultate economice superioare, în vederea acoperirii prin eforturi proprii a fondurilor suplimentare. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN --------------