ORDIN nr. 506 din 14 martie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 184/2003 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la ascensoare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 11 aprilie 2011 Având în vedere prevederile art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 439/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a ascensoarelor, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 9 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri emite următorul ordin: Articolul I Anexa la Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 184/2003 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la ascensoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 19 mai 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Ion Ariton Bucureşti, 14 martie
- Nr.
- Anexa (Anexa la Ordinul nr. 184/2003) LISTA standardelor române care adoptă standarde europene armonizate referitoare la ascensoare Nota 1: În general, data încetării prezumţiei de conformitate va fi data retragerii ("dow") stabilită de către organismul european de standardizare, însă se atrage atenţia utilizatorilor acestor standarde asupra faptului că aceasta poate diferi în anumite cazuri excepţionale. Nota 2.1: Standardul nou (sau modificat) are aceeaşi sferă de aplicare ca standardul înlocuit. La data menţionată standardul înlocuit încetează să confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei. Nota 2.2: Noul standard are o sferă de aplicare mai extinsă decât standardul înlocuit. La data menţionată standardul înlocuit încetează să confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei. Nota 2.3: Noul standard are o sferă de aplicare mai restrânsă decât standardul înlocuit. La data menţionată standardul înlocuit (parţial) încetează să confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei pentru acele produse care intră în sfera de aplicare a noului standard. Prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei pentru produsele care rămân în sfera de aplicare a standardului înlocuit (parţial), dar nu intră în sfera de aplicare a noului standard, nu este afectată. Nota 3: În cazul modificărilor, standardul de referinţă este EN CCCCC:YYYY, modificările sale anterioare, dacă există, şi noua modificare menţionată. Prin urmare, standardul înlocuit (coloana 4) se compune din EN CCCCC:YYYY şi modificările sale anterioare, dacă există, însă fără noua modificare menţionată. La data menţionată standardul înlocuit încetează să confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei. Nota 4: EN-81-28:2003 înlocuieşte parţial pct. 14.2.3 aferent standardelor EN-81-1 şi EN 81-2 cu privire la sistemele de alarmă, iar standardele menţionate anterior ar putea fi modificate corespunzător la următoarea revizuire. -----