DECIZIE nr. 2 din 19 ianuarie 2009

DECIZIE nr. 2 din 19 ianuarie 2009 pentru a examina recursul în interesul legii în vederea stabilirii caracterului public sau nu al şedinţei de judecată în care se soluţionează cererea de liberare provizorie sub control judiciar Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 7 iulie 2009 Dosar nr. 34/2008 Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii caracterului public sau nu al şedinţei de judecată în care se soluţionează cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind prezenţi 88 de judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar şedinţa de judecată este publică. SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu caracterul public sau nu al şedinţei de judecată ce are ca obiect soluţionarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, unele instanţe au judecat cererea de liberare provizorie sub control judiciar în camera de consiliu. Alte instanţe, dimpotrivă, au judecat astfel de cereri în şedinţă publică. Aceste din urmă instanţe au procedat în mod corect. Publicitatea şedinţei de judecată constituie un principiu în dreptul procesual penal, consacrat pe plan european în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, iar pe plan intern, în Constituţia României, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, nu în ultimul rând, în Codul de procedură penală. Principiul publicităţii şedinţei de judecată este înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, textul Convenţiei stabilind că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa referitoare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie rolul principiului publicităţii, statuând că publicitatea procedurilor în faţa organelor judiciare, la care se referă art. 6 paragraful 1, protejează justiţiabilii împotriva unei justiţii secrete, care s-ar situa în afara controlului publicului; ea constituie, de asemenea, unul dintre mijloacele care contribuie la menţinerea încrederii în instanţe. Prin transparenţa pe care o asigură administrării justiţiei, publicitatea contribuie la realizarea scopului art. 6 paragraful 1: procesul echitabil, a cărui garantare constituie unul dintre principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice, în sensul Convenţiei (Cauza Sutter împotriva Elveţiei, Hotărârea din 22 februarie 1984, paragraful 26). Constituţia României stabileşte în art. 127, integrat în cadrul dispoziţiilor constituţionale referitoare la instanţele judecătoreşti, că "şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", dispoziţie reluată în art. 12 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în capitolul dedicat dispoziţiilor generale privind procedura judiciară. În legea de procedură penală, principiul publicităţii şedinţei de judecată este consacrat în art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală, în cadrul dispoziţiilor generale referitoare la judecată. În sistematizarea acestor dispoziţii, art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală, potrivit căruia "şedinţa de judecată este publică", este înscris în continuarea dispoziţiei generale cuprinse în art. 289, care reglementează celelalte principii ale judecăţii - oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea - principiul publicităţii şedinţei de judecată având rolul de a garanta respectarea lor. Importanţa publicităţii şedinţei de judecată, ca element al dreptului la un proces echitabil, ca garanţie procesuală, este pusă în lumină de sancţiunea instituită în legea de procedură penală în cazul încălcării acestui principiu. Astfel, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată atrage nulitatea absolută, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, şi casarea hotărârii penale, în temeiul art. 385^9 alin. 1 pct. 4 din acelaşi cod. Legea de procedură penală nu reglementează expres numai principiul publicităţii şedinţei de judecată şi sancţiunea instituită în cazul încălcării sale, ci şi excepţiile de la acest principiu, ca situaţii în care publicitatea este restrânsă la anumite categorii de persoane, excepţii recunoscute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi admise de art. 127 din Constituţia României. Astfel, Codul de procedură penală prevede în art. 290 alin. 2 excepţii cu caracter general de la publicitatea şedinţei de judecată, în cazurile în care judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane. În toate aceste cazuri, instanţa poate declara şedinţă secretă, în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 290 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală. De asemenea, atât Codul de procedură penală, cât şi legile speciale prevăd expres excepţii de la publicitatea şedinţei de judecată, limitate la anumite categorii de cauze, ale căror particularităţi l-au determinat pe legiuitor ca, în aplicarea art. 127 din Constituţie, să adopte norme derogatorii de la principiul publicităţii şedinţei de judecată. Constituie asemenea norme derogatorii, de exemplu, art. 485 alin. 2 din Codul de procedură penală, în care legiuitorul a prevăzut că şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică, art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare, în care a stabilit că şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 nu sunt publice sau art. 139 alin.

(4)şi art. 151 raportat la art. 139 alin.

(4)din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, în care a prevăzut că cererea de transferare a persoanelor condamnate se judecă în camera de consiliu, indicând în fiecare caz categoriile de persoane care participă sau pot participa la şedinţa de judecată. În materia măsurilor preventive, legiuitorul a prevăzut expres în Codul de procedură penală categoriile de cereri care se judecă în camera de consiliu. În acest sens, de exemplu, în art. 146 alin. 4 şi art. 149^1 alin. 4 din Codul de procedură penală legiuitorul a stabilit că propunerea de arestare preventivă a învinuitului şi, respectiv, a inculpatului în cursul urmăririi penale se soluţionează în camera de consiliu, iar în art. 159 alin. 2 din acelaşi cod a stabilit că propunerea de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale se soluţionează în camera de consiliu, indicând, de asemenea, categoriile de persoane care participă la şedinţa de judecată. Excepţiile de la publicitatea şedinţei de judecată în procesul penal sunt întotdeauna prevăzute expres în legea de procedură penală, ţinând seama de caracterul lor derogatoriu de la dispoziţiile generale ale art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală şi de prevederile constituţionale ale art. 127, care permit derogări de la principiul publicităţii şedinţei de judecată numai în cazurile prevăzute de lege. Regula de interpretare logică a normelor juridice, potrivit căreia excepţiile sunt de strictă interpretare, exclude posibilitatea ca, în măsura în care nu este prevăzută în mod expres într-o dispoziţie legală, o excepţie de la principiul publicităţii şedinţei de judecată să fie stabilită pe cale de interpretare. Examinarea dispoziţiilor art. 160^1-art. 160^10 din Codul de procedură penală, referitoare la liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune, reflectă faptul că în niciunul dintre textele cuprinse în secţiunea dedicată acestor instituţii legiuitorul nu a prevăzut o dispoziţie derogatorie, similară celei a art. 146 alin. 4, art. 149^1 alin. 4 sau art. 159 alin. 2 din Codul de procedură penală, în temeiul căreia cererea de liberare provizorie să fie soluţionată în camera de consiliu. În cadrul dispoziţiilor comune privind liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sunt reglementate cererea de liberare provizorie şi organul competent să o rezolve (art. 160^6), măsurile premergătoare examinării cererii (art. 160^7), examinarea şi admiterea în principiu a cererii (art. 160^8), soluţionarea cererii (art. 160^8a), recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie (art. 160^9) şi revocarea liberării (art. 160^10). Reglementarea detaliată a procedurii liberării provizorii, dar în care nu a fost prevăzută o dispoziţie referitoare la judecarea cererii de liberare provizorie în camera de consiliu, reflectă voinţa legiuitorului de a nu institui o derogare de la principiul publicităţii şedinţei de judecată în procedura de soluţionare a cererii de liberare provizorie. Mai mult, art. 160^9 alin. 5 din Codul de procedură penală, în care se prevedea că recursul împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se va soluţiona în camera de consiliu, a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi. În absenţa unei dispoziţii legale exprese, prin care legiuitorul să prevadă judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în camera de consiliu şi deci să stabilească o excepţie de la principiul publicităţii şedinţei de judecată, se aplică dispoziţiile generale ale art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală, conform cărora şedinţa de judecată este publică. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, şedinţa de judecată este publică. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID: Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În aplicarea dispoziţiilor art. 290 alin. 1 teza I din Codul de procedură penală stabilesc că, în cazul judecării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, şedinţa de judecată este publică. Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2009. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Adriana Daniela White --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.