← România

LEGE nr. 33 din 27 martie 2017

LEGE nr. 33 din 27 martie 2017 privind extinderea aplicării de către România a regimului de privilegii şi imunităţi prevăzute de Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor speci

alizate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, pentru instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 29 martie 2017 Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC Se aprobă extinderea aplicării de către România a regimului de privilegii şi imunităţi prevăzute de Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1970, pentru instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite prevăzute în anexă. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.

(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR NICOLAE-LIVIU DRAGNEA p. PREŞEDINTELE SENATULUI, NICULAE BĂDĂLĂU Bucureşti, 27 martie
  1. Nr.
  2. ANEXĂ LISTA instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
  3. Asociaţia Internaţională de Dezvoltare, anexa XIV adoptată la 13 februarie 1962 ...
  4. Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală, anexa XV adoptată la 4 octombrie 1977 ...
  5. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, anexa XVI adoptată la 16 decembrie 1977 ...
  6. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, anexa XVII adoptată la 3 iulie 1987 ...
  7. Organizaţia Mondială a Turismului, anexa XVIII adoptată la 30 iulie 2008 ... ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.