← România

RAPORT nr. 2.782 din 13 martie 2014

RAPORT nr. 2.782 din 13 martie 2014 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Vâlcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 15 mai 2014 - extras - În conformitate cu prevederile art. 35 alin.

(1)şi art. 36 alin.
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 24 februarie-7 martie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Vâlcea pentru anul
  1. I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Vâlcea au totalizat 217.900,03 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 150.122,00 lei, din donaţii în sumă de 53.830,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 13.948,03 lei. II. Recomandări: - utilizarea conturilor contabile specifice persoanelor juridice fără scop patrimonial, în conformitate cu Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare. Bucureşti, 13 martie
  2. Nr. 2.
  3. ________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.