← România

METODOLOGIE din 7 decembrie 2006

METODOLOGIE din 7 decembrie 2006 privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 6 februarie 2007

  1. Utilizarea de către organismele de radiodifuziune prin radiodifuzare a operelor muzicale aparţinând repertoriului extins protejat şi determinat conform legii, pentru care drepturile patrimoniale de autor se află în termenele legale de protecţie, se face numai în baza unei autorizaţii licenţă neexclusivă eliberată de organismul de gestiune colectivă desemnat drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.
  2. Prin utilizator în sensul prezentei metodologii se înţelege orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce radiodifuzează, prin orice mijloc sau procedeu, opere muzicale în cadrul unui post de radio, astfel cum este definită radiodifuzarea prin art. 15^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
  3. Utilizatorii au obligaţia să plătească organismului de gestiune colectivă prevăzut la pct. 1 o remuneraţie procentuală trimestrială, reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere muzicale radiodifuzate, stabilită în condiţiile prezentei metodologii. Societatea Română de Radiodifuziune datorează, pentru o pondere a operelor muzicale de până la 40% din durata totală de emisie a posturilor sale de radio, o remuneraţie procentuală de 2,5% din baza de calcul; pentru o pondere de peste 40% se aplică procentele prevăzute în tabelul de mai sus.
  4. Prin contractele de autorizaţie sub formă de licenţă neexclusivă organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical şi posturile comerciale de radio, precum şi postul public de radio pot stabili o remuneraţie forfetară constând într-o sumă brută anuală plătibilă în rate trimestriale.
  5. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute de prezenta metodologie este reprezentată de totalitatea veniturilor obţinute de utilizator din activitatea de radiodifuzare, ce includ veniturile din abonamente/taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, publicitate, anunţuri şi informaţii, barter, sponsorizări, numere suprataxate, concursuri şi jocuri radiodifuzate, închirieri spaţiu emisie, venituri din radiodifuzări realizate în urma unei comenzi, venituri din asocieri în participaţiune obţinute din activitatea de radiodifuzare etc. Pentru utilizatorii care nu obţin venituri, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru activitatea de radiodifuzare (incluzând, dar fără a se limita la, cheltuielile de personal, cheltuielile pentru serviciile prestate de terţi, achiziţii de orice fel etc.), în trimestrul pentru care remuneraţia este datorată.
  6. În cazul în care, prin aplicarea procentului prevăzut la pct. 3 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remuneraţia trimestrială este mai mică de 2.400 lei, utilizatorul datorează trimestrial o remuneraţie forfetară de 2.400 lei.
  7. Remuneraţia se plăteşte până la data de 26 a lunii următoare expirării trimestrului pentru care este datorată, dată până la care utilizatorul are obligaţia de a transmite organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale şi un raport cuprinzând baza de calcul a remuneraţiei, purtând semnătura şi ştampila reprezentantului legal.
  8. Utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical un raport lunar cuprinzând, pentru fiecare post de radio, lista operelor muzicale utilizate zilnic, inclusiv operele muzicale utilizate în spoturile publicitare, cu menţionarea denumirii fiecărei opere muzicale utilizate, autorului fiecărei opere muzicale (compozitor, textier, aranjor), orei, datei şi duratei de radiodifuzare a fiecărei opere muzicale. Raportul va fi transmis în format scris şi electronic şi va fi însoţit de o adresă de înaintare, cuprinzând numărul total al operelor muzicale menţionate în raport, ştampilată şi semnată de reprezentantul legal al utilizatorului. Informaţiile cuprinse în raport vor constitui baza de repartizare către titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale a remuneraţiilor astfel colectate de organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical. Raportul va fi transmis către organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 15 zile de la încheierea lunii pentru care se face raportarea.
  9. Utilizatorii au obligaţia de a pune la dispoziţia organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 5 zile de la solicitarea acestuia, înregistrările emisiunilor radiodifuzate în ultimele 30 de zile anterioare datei primirii solicitării.
  10. La solicitarea scrisă a organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, în termen de 15 zile de la primirea acesteia, utilizatorul are obligaţia de a-i comunică acestuia copii de pe documentele financiar-contabile de sinteză pentru perioada solicitată, certificate de reprezentantul legal, care au stat la baza determinării bazei de calcul, cu obligativitatea păstrării confidenţialităţii de către părţi.
  11. Pentru întârzieri la plata remuneraţiilor utilizatorii vor plăti organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical penalităţi de 0,1%/zi întârziere.
  12. Gradul de utilizare a operelor muzicale de către posturile de radio va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor din domeniul muzical, acesta fiind îndreptăţit să realizeze sau să comande terţilor monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor.
  13. Modificarea remuneraţiilor stabilite în sumă forfetară se poate efectua anual de către organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, prin reactualizarea cu indicele de inflaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 131^4 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
  14. Remuneraţiile prevăzute în prezenta metodologie nu conţin TVA. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.