← România

HOTĂRÎRE nr. 81 din 15 martie 1997

HOTĂRÎRE nr. 81 din 15 martie 1997 privind scoaterea din rezervele materiale naţionale a cantităţii de 100 mii tone grîu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 20 martie 1997 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă, în baza prevederilor Legii nr. 82/1992, scoaterea definitivă din stocurile rezervelor materiale naţionale a cantităţii de 100 mii tone grîu, în vederea atenuarii situaţiei excepţionale din sectorul zootehnic. Articolul 2 Livrarea griului din rezervele materiale naţionale în condiţiile prevăzute la art. 1 se face pe bază de contract încheiat între Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale, Fondul Proprietăţii de Stat şi societăţile comerciale beneficiare stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la preţul negociat cu Agenţia Naţionala a Produselor Agricole - R.A. în luna martie 1997, în condiţia de livrare franco vagon statia de destinaţie. Prestările de servicii ocazionate de expedierea griului la beneficiari vor fi efectuate de către Agenţia Naţionala a Produselor Agricole - R.A. pe bază de contract de prestări de servicii încheiat cu Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale. Articolul 3 Pentru asigurarea plăţii griului livrat din rezervele materiale naţionale, Fondul Proprietăţii de Stat, în termen de 45 de zile de la data prezentei hotărâri, va finanta cu suma de 112,6 miliarde lei societăţile comerciale beneficiare, care, în termen de 5 zile de la primire, vor efectua plăţile către Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale. Articolul 4 Reîntregirea stocurilor rezervelor materiale naţionale la produsul grîu se va face din recolta anului 1997, prin grija Administraţiei Naţionale a Rezervelor Materiale, în limita sumelor provenite din valorificarea cantităţilor de grîu prevăzute la art. 1. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi alimentaţiei, Dinu Gavrilescu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Mircea Ciumara Preşedintele Fondului Proprietăţii de Stat, Sorin Dimitriu Administraţia Naţionala a Rezervelor Materiale, Constantin Dinca, secretar de stat ----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.