← România

HOTĂRÂRE nr. 29 din 14 aprilie 2014

HOTĂRÂRE nr. 29 din 14 aprilie 2014 privind vacantarea unui mandat de senator Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 16 aprilie 2014 Având în vedere decesul domnului senator Ştefan Stoica, ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, colegiul uninominal nr. 1, în temeiul prevederilor art. 70 alin.

(2)din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin.
(1)şi alin.
(4)şi
(5)din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 48 alin.
(16)din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 188 alin.
(1)din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Senatul ia act de încetarea, ca urmare a decesului, a mandatului de senator al domnului Ştefan Stoica, începând cu data de 4 februarie 2014, şi declară vacant locul de senator în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, colegiul uninominal nr. 1. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 14 aprilie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 14 aprilie 2014. Nr. 29. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.