DECIZIA nr. 814 din 11 decembrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.
(1)lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 22 aprilie 2019 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.
(1)lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Grigore Pop în Dosarul nr. 1.493/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.765 D/
- ...
- La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, în principal ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece se solicită modificarea și completarea textului de lege criticat. În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată, arătând că legiuitorul are libertatea de a stabili termene în care se exercită anumite acțiuni, ca o garanție a exercitării drepturilor în conformitate cu prevederile Legii fundamentale. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
- Prin Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.493/100/2016, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.
(1)lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Grigore Pop, într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciului material suferit în urma condamnării politice a unui ascendent de gradul 2, în temeiul art. 5 alin.
(1)lit. b) din Legea nr. 221/
- ...
- În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că textul de lege criticat este neconstituțional, contravenind accesului liber la justiție și dreptului la moștenire, deoarece termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de acesta, care curge de la intrarea în vigoare a legii, ar trebui să curgă de la data pronunțării hotărârii prin care s-a recunoscut condamnarea cu caracter politic. ...
- Tribunalul Maramureș - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
- Potrivit dispozițiilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. ... 8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece solicitarea autorului privește modificarea și completarea legii, ceea ce contravine art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/
- ...
- Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, făcând referire la punctul său de vedere reținut în mai multe decizii ale Curții Constituționale, cum ar fi, spre exemplu, Decizia nr. 513 din 7 octombrie
- ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin.
(1)lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, având următorul conținut: „
(1)Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin.
(4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.“ ...
- Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 46 privind dreptul la moștenire și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că Legea nr. 221/2009 instituie, prin prevederile textului de lege criticat, o nouă posibilitate de a obține despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate ca urmare a unei condamnări politice sau măsuri administrative. Este o posibilitate acordată prin lege specială, și care se supune dispozițiilor acestei legi. Textul de lege criticat prevede un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la intrarea în vigoare a legii. Aceasta, deoarece, în concepția legiuitorului, cererea de acordare de despăgubiri este indisolubil legată de cererea de constatare a caracterului politic al condamnării sau al măsurilor administrative. ...
- Curtea observă dispozițiile art. 4 alin.
(4)din Legea nr. 221/2009 potrivit cărora cererea prin care se constată caracterul politic al condamnării sau al măsurilor administrative este imprescriptibilă. Din analiza acestora, Curtea constată că reglementarea unui termen de prescripție de 3 ani, care ar începe să curgă de la data pronunțării hotărârii prin care s-a recunoscut condamnarea cu caracter politic, astfel cum dorește autorul excepției, ar avea ca efect consacrarea imprescriptibilității unei acțiuni cu caracter patrimonial, contrar prevederilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, „legea generală“ în vigoare la data adoptării Legii nr. 221/
- Acțiunile cu caracter patrimonial au un termen general de prescripție de 3 ani, atât sub imperiul Decretului nr. 167/1958 - art. 3, cât și al Codului civil în vigoare - art.
- ...
- Referitor la critica privind încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea a reținut că instituirea unui termen de prescripție a dreptului la acțiune nu are semnificația unei restrângeri a exercițiului dreptului de acces la justiție. În acord cu jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, însuși conținutul juridic al dreptului de acces la justiție include și posibilitatea stabilirii de către legiuitor, în condițiile legii, a unor limitări, cum sunt termenele de prescripție, fără ca prin aceasta să fie adusă vreo îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, să se asigure condițiile pentru valorificarea sa în concordanță cu exigențele statului de drept, consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 1 alin.
(3)din Constituție, între care se află și aceea a respectării principiului securității raporturilor juridice (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 19 martie 2014). ...
- De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. ...
- *) Decizia nr. 654 din 30 octombrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie
- ...
- Totodată, Curtea observă că dispozițiile art. 46 din Constituție nu au incidență în cauză, deoarece stabilirea calității de succesor al persoanei care a suferit o condamnare cu caracter politic și acordarea despăgubirilor materiale intră în competența instanței care judecă fondul cauzei. ...
- Întrucât nu s-a reținut nicio restrângere a unui drept fundamental, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză. ...
- Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Grigore Pop în Dosarul nr. 1.493/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 5 alin.
(1)lit.b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2018. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----