HOTĂRÂRE nr. 463 din 5 aprilie 2006 privind autorizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor de a achiziţiona aparatură medicală de înaltă performanţă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 10 mai 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin.
(1)lit. c) din Legea datoriei publice nr. 313/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se autorizează Ministerul Administraţiei şi Internelor să achiziţioneze în limita sumei de 18.700.000 euro aparatură medicală de înaltă performanţă, în scopul reabilitării şi modernizării reţelei sanitare proprii. Articolul 2 Achiziţiile prevăzute la art. 1 se vor efectua prin licitaţie publică, în condiţiile legii. Articolul 3 Livrările de bunuri prevăzute la art. 1 vor fi incluse în programele anuale de achiziţii publice ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Articolul 4
(1)Achiziţiile prevăzute la art. 1 vor fi finanţate în conformitate cu prevederile Legii datoriei publice nr. 313/2004. ...
(2)Celelalte cheltuieli aferente achiziţiilor prevăzute la art. 1 se vor asigura din sumele alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat, prin bugetele anuale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 5 aprilie 2006. Nr. 463. _________