← România

ORDIN nr. 161 din 15 februarie 2005

ORDIN nr. 161 din 15 februarie 2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare în mediul rural", indicativ GP 106-04 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 21 aprilie 2005 În conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 2 pct. 45 şi al art. 5 alin.

(4)din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 31 din 15 octombrie 2004 al Comitetului tehnic de coordonare generală, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Reglementarea tehnică "Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare în mediul rural", indicativ GP 106-04, elaborată de către Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţie contrară se abrogă. ------------- Notă ... *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre Bucureşti, 15 februarie 2005. Nr. 161. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.