DECIZIE nr. 342 din 21 septembrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Nicoleta Grigorescu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sergiu-Corneliu Malaxia în Dosarul nr. 674/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Dumitru Rădescu. Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei, prin avocat, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, numai în măsura în care aceste prevederi legale îngrădesc exercitarea oricărei căi extraordinare de atac împotriva unei încheieri de şedinţă privind luarea măsurii arestării preventive direct, în urma exercitării recursului de către Ministerul Public. Se susţine că, în situaţia imposibilităţii atacării cu recurs a unei încheieri de şedinţă prin care, în urma admiterii recursului Ministerului Public, se dispune arestarea preventivă a inculpatului, se creează o inegalitate între inculpatul arestat la soluţionarea pe fond a cererii de arestare preventivă şi cel arestat, în urma admiterii recursului promovat de Ministerul Public, aceştia neavând la îndemână aceleaşi căi de atac împotriva măsurii arestării preventive. Astfel, inculpaţii arestaţi în urma recursului Ministerului Public nu au deschisă calea accesului la justiţie, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, aceştia nu mai au posibilitatea exercitării unui recurs lato sensu. Se mai susţine, invocându-se principiul echipolenţei, că este legală sesizarea Curţii Constituţionale prin decizie, iar nu prin încheiere de şedinţă, câtă vreme încheierea de şedinţă este o hotărâre judecătorească, ca şi decizia. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, constituie expresia garanţiilor consacrate de prevederile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte modalitatea de sesizare a Curţii Constituţionale, se apreciază că aceasta este nelegală, întrucât, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 29 alin.
(4)din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune prin încheiere. Or, în speţă, actul de sesizare este chiar Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia din 26 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 674/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Sergiu-Corneliu Malaxia, inculpat recurent în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul urmăririi penale privind arestarea preventivă, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 23, referitoare la libertatea individuală. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că prin dispoziţiile criticate nu se încalcă şi nici nu se limitează dreptul la o judecată dreaptă şi echitabilă, întrucât "stabilirea căilor de atac şi a încheierilor care sunt supuse atacării cu recurs, este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului, care se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justiţiei". În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 23 alin.
(7)din Constituţie, republicată, încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac "prevăzute de lege", stabilirea căilor de atac şi a condiţiilor în care acestea pot fi exercitate fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului. În opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justiţie, în concordanţă cu normele Constituţiei, precum şi cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. Se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la obligaţia statului de a acorda oricărei persoane private de libertate o cale de recurs prin care o instanţă să verifice legalitatea acestei măsuri, vizează numai situaţiile când privarea de libertate este efectul unei măsuri dispuse de o autoritate administrativă. În situaţia în care măsura privării de libertate a fost dispusă de un organ judiciar, prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţie impun numai verificarea, la intervale regulate de timp, a temeiurilor care au determinat arestarea iniţială. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport de dispoziţiile art. 23 din Constituţie, republicată, se apreciază că este neîntemeiată, întrucât inculpatul sau învinuitul dispune de suficiente garanţii împotriva menţinerii unei arestări ilegale. Avocatul Poporului consideră că este neîntemeiată critica dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie, republicată, deoarece textul legal criticat, reglementând posibilitatea recursului împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea arestării, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare, asigură tocmai accesul liber la justiţie. Totodată, se arată că accesul la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului. Prevederile legale criticate sunt în concordanţă, în opinia Avocatului Poporului, şi cu dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât acestea acordă părţilor toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: "Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă." Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 23, referitoare la libertatea individuală. În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 86/2004 la Curtea de Apel Ploieşti, inculpatul Sergiu-Corneliu Malaxia a solicitat constatarea nulităţii absolute a Încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău şi s-a dispus arestarea sa preventivă, pe o durată de 29 de zile. Prin Încheierea din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca inadmisibilă cererea de constatare a nulităţii absolute, cu motivarea că împotriva încheierii în cauză, pronunţată în soluţionarea recursului, nu mai există posibilitatea exercitării nici unei căi de atac, deoarece este definitivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, arătând că în mod greşit s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de constatare a nulităţii, precum şi faptul că instanţa a omis să constate că prin cererea formulată a mai solicitat şi revocarea măsurii arestării preventive. În cadrul recursului, oral, prin apărător, inculpatul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, susţinând că "în situaţia dată, respectiv a imposibilităţii de a ataca cu recurs o încheiere de natura celei în cauză, prevederile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în cauză fiind încălcate prevederile art. 21 şi 23 din Constituţia României". Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin Decizia nr. 1.123 din 26 februarie 2004, a admis recursul inculpatului, a casat încheierea atacată numai cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpat, trimiţând cauza spre rejudecare, numai sub acest aspect, Curţii de Apel Ploieşti. Prin aceeaşi decizie, a dispus trimiterea dosarului Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală. După soluţionarea, prin Încheierea definitivă din 12 martie 2004, a cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Sergiu-Corneliu Malaxia, Curtea de Apel Ploieşti, "urmare dispoziţiilor cuprinse în Decizia penală nr. 1.123 din 26 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României", a înaintat dosarul cauzei Curţii Constituţionale, pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost ridicată aceasta în faţa instanţei de recurs. Examinând actul de sesizare, Curtea constată că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin.
(4)din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune [...] printr-o încheiere [...]" şi nici prevederile alin.
(5)al aceluiaşi articol, potrivit cărora "Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă". Astfel, instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, a sesizat Curtea Constituţională prin decizia pronunţată în soluţionarea cauzei, iar nu printr-o încheiere, aşa cum stabilesc dispoziţiile legale mai sus menţionate. Aşa fiind, Curtea constată că textul de lege criticat nu mai are legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind contrară dispoziţiilor art. 29 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]." Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sergiu-Corneliu Malaxia în Dosarul nr. 674/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2004. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta ----------