← România

DECIZIE nr. 1.443 din 5 noiembrie 2009

DECIZIE nr. 1.443 din 5 noiembrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 16 decembrie 2009 Tudorel Toader - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Telemobil" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.210/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 15 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 13.210/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Telemobil" - S.A. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece lasă instanţei de judecată posibilitatea de a anula cererea, fără a pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 21 alin.
(3)privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin.
(3)şi ale art. 24 din Constituţie. Astfel, pentru respectarea dreptului la apărare în procesul civil şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, legiuitorul a reglementat o soluţie firească, şi anume aceea de a se acordă un termen de judecată pentru împlinirea lipsurilor referitoare la dovada calităţii de reprezentant, iar numai dacă acestea nu se împlinesc, se va anula cererea. Curtea constată că, potrivit art. 126 alin.
(2)din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea a constatat că reglementările deduse controlului de constituţionalitate satisfac exigenţele impuse de normele constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 alin.
(3)şi art. 24 din Legea fundamentală. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la faptul că instanţa de recurs a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţie ridicată din oficiu, fără ca instanţa de fond să o pună în discuţia părţilor, Curtea constată că acestea reprezintă aspecte ce ţin de aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei de judecată, iar nu probleme de constituţionalitate a normelor de lege criticate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Telemobil" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.210/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2009. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. TUDOREL TOADER Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.