← România

DECIZIE nr. 356 din 31 ianuarie 2006

DECIZIE nr. 356 din 31 ianuarie 2006 privind autorizarea ca operator de piaţă a Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 3 octombrie 2006 În baza prevederilor art. 7 alin.

(1)şi ale art. 9 alin.
(1)din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002, modificat şi completat prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 1 alin.
(3), al art. 124, 126 şi 287 din Legea nr. 297/2004, în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/2004 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare, în conformitate cu prevederile art. 2 şi ale art. 5 alin.
(1)pct. 11 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 5/2005 privind Registrul public al C.N.V.M., modificat prin Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 8/2005, analizând solicitarea Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu, înregistrată la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu nr. 36.211/25.10.2005, completată cu adresele înregistrate la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu nr. 40.127/22.11.2005, nr. 41.025/29.11.2005, nr. 42.512/09.12.2005, nr. 43.348/15.12.2005, nr. 43.518/16.12.2005, nr. 43.744/19.12.2005, nr. 642/09.01.2006, nr. 1.661/17.01.2006, nr. 1.722/17.01.2006, nr. 1.931/18.01.2006, nr. 2.019/19.01.2006 şi nr. 2.224/19.01.2006, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în şedinţa din data de 30 ianuarie 2006, a hotărât emiterea următorului act individual: DECIZIE Articolul 1 Se autorizează funcţionarea Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu în calitate de operator de piaţă, având sediul social în municipiul Sibiu, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2, judeţul Sibiu. Articolul 2 Se înscrie în Registrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Secţiunea 11 - Operatori de piaţă, cu nr. PJR11OPPR/320002, Societatea Comercială "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu în calitate de operator de piaţă. Articolul 3 În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, Societatea Comercială "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu are obligaţia de a transmite la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare următoarele:
  1. a)Hotărârea Adunării generale a acţionarilor de aprobare a actului constitutiv rescris, în forma transmisă prin Adresa înregistrată la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu nr. 2.224 din 19 ianuarie 2006; ...
  2. b)Hotărârea Adunării generale a acţionarilor de aprobare a regulamentelor nr. 1 şi 2, în forma aprobată prin Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 357 din 31 ianuarie 2006; ...
  3. c)Raportul de audit care certifică gradul de siguranţă al sistemului utilizat de Societatea Comercială "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu, prevăzut la pct. 20 din anexa nr. 1 la Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/2004 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare; ...
  4. d)documentaţia prevăzută la pct. 6 din anexa nr. 1 la Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/2004 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare, în vederea aprobării numirii celui de-al doilea conducător al Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu. ... Articolul 4 Capitalul social subscris şi integral vărsat al Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu este de 1.712.000 RON. Articolul 5 Componenţa Consiliului de administraţie al operatorului de piaţă Societatea Comercială "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu este următoarea: 1. Ancuţa Teodor - preşedinte 2. Dragomir Dan - membru 3. Dichel Constantin - membru 4. Lupuţi Radu - membru 5. Trif Nicolae Marius - membru. Articolul 6 Conducătorul Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu este domnul Ancuţa Teodor. Articolul 7 În cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 3 lit. a),
  5. b)şi c), prezenta decizie îşi încetează valabilitatea. Articolul 8 Condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei trebuie respectate pe toată durata de funcţionare a operatorului de piaţă. Orice modificare a acestora trebuie supusă în prealabil autorizării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Articolul 9 Prezenta decizie intră în vigoare la data comunicării acesteia Societăţii Comerciale "Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri" - S.A. Sibiu prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Articolul 10 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 11 Direcţia autorizare din cadrul Direcţiei generale autorizare-reglementare, Secretariatul general, directorul general executiv şi Direcţia tehnologia informaţiei vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentei decizii. Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache Bucureşti, 31 ianuarie 2006. Nr. 356. ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.