HOTĂRÂRE nr. 563 din 16 iunie 2010 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Autostrada Lugoj-Deva" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 15 iulie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin.
(1)lit. a) şi alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 alin.
(2)lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Autostrada Lugoj-Deva", prevăzuţi în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. _______ Notă ... *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţie menţionat la art. 1 se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană, prin Fondul de coeziune, în proporţie de 85% şi 15% de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programului de investiţii publice aprobat potrivit legii. Articolul 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ──────────────── Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 16 iunie 2010. Nr. 563. __________