HOTĂRÂRE nr. 675 din 12 iulie 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru judeţul Suceava Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 15 iulie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005, cu suma de 2.000 mii lei (RON) pentru judeţul Suceava, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, şi alocarea acesteia bugetului propriu al municipiului Suceava, judeţul Suceava, pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare la obiectivul de investiţii "Prag de fund şi consolidare maluri râu Suceava, în zona Podului Iţcani, pe DN2, la km 437+530". Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorul principal de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2005. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 12 iulie 2005. Nr. 675. ---------