← România

LEGE nr. 494 din 18 noiembrie 2003

LEGE nr. 494 din 18 noiembrie 2003 pentru ratificarea Convenţiei de la Budapesta privind contractul de transport de mărfuri în navigaţia interioară (CMNI), adoptată la Conferinţa diplomatică organizat

ă în comun de Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin, Comisia Dunării şi Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE/ONU), care s-a desfăşurat la Budapesta în perioada 25 septembrie - 3 octombrie 2000 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 2 decembrie 2003 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Se ratifică Convenţia de la Budapesta privind contractul de transport de mărfuri în navigaţia interioară (CMNI), adoptată la Conferinţa diplomatică organizată în comun de Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin, Comisia Dunării şi Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE/ONU), care s-a desfăşurat la Budapesta în perioada 25 septembrie 3 octombrie 2000. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.

(2)din Constituţia României. PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU Bucureşti, 18 noiembrie 2003. Nr. 494. CONVENTIE 22/06/2001

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.