← România

HOTĂRÂRE nr. 2 din 26 octombrie 2009

HOTĂRÂRE nr. 2 din 26 octombrie 2009 pentru interpretarea dispoziţiilor art. 19^4 alin.

(1)din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, privind obligativitatea existenţei unei urne de vot speciale la fiecare local al secţiilor de votare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 28 octombrie 2009 Având în vedere dispoziţiile art. 7^2 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, privind delimitarea secţiilor de votare de către primari, respectiv stabilirea secţiilor de votare speciale de către Guvern, precum şi prevederile art. 7^3 alin.
(1)din acelaşi act normativ privind organizarea secţiilor de votare din străinătate prin ordin al ministrului afacerilor externe, văzând prevederile art. 19^6 alin.
(1)din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea VOTAT, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea, luând în considerare prevederile art. 19^6 alin.
(1)din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că în raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială şi că urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 19^5 alin.
(4)din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraş sau municipiu decât cel de domiciliu votează numai la secţiile de votare speciale, precum şi de prevederile art. 19^5 alin.
(5)din acelaşi act normativ potrivit cărora alegătorii care în ziua votării se află în străinătate votează la secţiile de votare organizate în străinătate, constatând în urma interpretării sistematice a dispoziţiilor art. 19^4 alin.
(1)din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a coroborării acestora cu prevederile sus-menţionate că obligativitatea posedării de către fiecare local al secţiilor de votare a unei urne de vot speciale se referă numai la localurile secţiilor de votare delimitate de către primari prin dispoziţie, în temeiul prevederilor art. 7^8 alin.
(2)şi
(4)din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central hotărăşte: Articolul 1
(1)Obligativitatea existenţei unei urne de vot speciale la fiecare local al secţiilor de votare, prevăzută de art. 19^4 alin.
(1)din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, se referă numai la localurile secţiilor de votare delimitate de către primari prin dispoziţie. ...
(2)La secţiile de votare speciale stabilite de Guvern prin hotărâre şi la secţiile de votare organizate în străinătate prin ordin al ministrului afacerilor externe nu vor exista urne de vot speciale. ... Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Biroului Electoral Central, judecător Ana Hermina Iancu Bucureşti, 26 octombrie 2009. Nr. 2. ________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.