← România

HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 aprilie 2014

HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 24 aprilie 2014 Având în vedere prevederile art. 4 alin.

(1)lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul delegat pentru energie, Răzvan-Eugen Nicolescu Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea p. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Teodor Codrin Scutaru, secretar de stat Bucureşti, 16 aprilie 2014. Nr. 294. Anexa DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2014 -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.